Bârfe de efect, sunt fără defect

Acesta este cel mai disperat politician din târg: Haideţi să vă spunem una tare de tot. Vorbeam noi, numerele trecute, despre cel mai traseist om politic al Iaşului. Un om bătrân, cu părul alb, aciuat acum la sediul liberar din Podu Roş. Pentru că flăcăii de acolo nu-i pot garanta un loc eligibil pentru toamna viitoare, la alegerile parlamentare, dom’ Mobre, pe porecla sa, îşi caută iar partid. Cică ar fi în discuţii cu încă vreo două. Oferta lui e simplă: îmi daţi loc eligibil pe listă la deputaţi, iar eu nu vă deranjez cu nimic, îmi plătesc singur campania, başca e posibil să mai dau ceva mărunţiş şi pentru partid. Asta zice-se că ar fi oferta sa. Şi nu ne-ar mira deloc să fie adevărată, când vedem că omul apare pe la vreo trei – patru televiziuni locale şi prin ziare cu publireportaje. Adică plătite, ca să i se dea timpi de antenă sau spaţiu tipografic. Dom’ Mobre, ai grijă să nu rămâi şi cu banii luaţi şi fără loc pe listă. Doar ţi s-a mai întâmplat.

Unui medic – deputat i se refuză repatrierea: La filiala locală a partidului lui dom’ general Hoprea (trăiţi!) s-au strâns mai mulţi parlamentari decât au ieşit la alegerile din 2012. Atunci a fost ales unul singur, acum sunt cinci. Indiferent dacă partidul va candida singur ori în coaliţie la alegerile din 2016 va fi oricum extrem de greu ca toţi cei cinci actuali parlamentari să prindă locuri eligibile, adică să se regăsească şi în viitorul Parlament. Iar soluţia găsită de filiala locală e să scurteze lista. Primul adus în discuţie e doctorul-deputat căruia se pare că i se refuză revenirea la Iaşi şi va fi trimis să candideze pe lista de la Bârlad. Dar ăia îl mai tolerează oare.

Lovitura „regelui” de Tătăraşi: bloc nou în locul unei crâşme. Una dintre cele mai celebre crâşme din Tătăraşi, supranumită San Remo, a fost făcută una cu pământul. Mai pe româneşte spus, a fost demolată bucată cu bucată, iar în urmă a rămas doar un teren viran. Gurile bârfitoare zic că parcela respectivă a fost preluată de regele cartierului, un cunoscut investitor imobiliar, care ar vrea să trântească acolo fie o clădire de birouri, fie un bloc de apartamente. Cum informaţia nu e sigură, ne documentăm temeinic şi revenim cu detaliile de-a fir a păr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *