Bârfe, un strop. Adevăr, de top: Avoievodiței la microfon

Știm, în locul ăla numit Casa Cubică, pe cineva care dacă nu se uită în oglindă în fiecare dimineață, ca să se admire, înseamnă că nu se simte bine. Așa că, pentru a nu se mai simți abandonat și părăsit, îi dedicăm tot ce urmează. Se știe că omul nostru, Avoievodiței, l-ar face și pe dracul ghem numai să mai prindă cinci minute pe sticlă sau o poză în prim-plan pe prima pagină. Și ce ocazie poate fi mai bună decât o conferință de presă? Iar dacă programezi conferința aia într-o duminică, scapi și de schimbatul pampersului junioarei. Și uite-așa, mare conferință mare, anunțată sâmbătă seara, pentru duminică la prânz. Majoritatea presarilor au zis ”Las’ că vine și un comunicat pe urmă”, așa că n-au răspuns prezent decât vreo trei, care aveau drum prin centru. Recția previzibilă a omului nostru preferat, să ne trăiți, domn’ prezident! ”Mda, văd că nu vă prea interesează, că nu e decât un singur microfon”. Hai să-ți vindem un pont: dacă vrei să-ți vină reporterii în weekend, trebuie să anunți o bombă, nu o amărâtă de cursă externă de pe aerohaltă, pe care o puteai anunța de vineri. Sau, dacă te-ai apuca să scoți povești nemuritoare, ca nea Simi… Sau dacă ai da afară gardienii de la poartă și ai deschide ușa biroului… Deh, transparență cică se cheamă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *