Bârfe, zvonuri, șușanele. Un candidat se crede tot în campanie electorală

Un fost candidat la parlamentare, care a avut ghinionul să fie doar locul 2 pe listă, neeligibil, sub cel al domnișoarei Coconette, s-a transformat în chibiț. Este vorba despre mister Mișu, the wolf. Poate din inerția rămasă după campania electorală, poate cu gândul la următoarele alegeri, mister Mișu continuă să lupte politic în mediul virtual. Pe propria-i pagină de Facebook, Mișu combate pe toate planurile. Și dă-i și luptă. Apreciem abnegația sa, dar ni se pare fără rost. Din două motive: 1) partidul său nu e la guvernare, deci nu poate primi nicio ciozvârtă și 2) următoarele alegeri locale și parlamentare sunt abia peste patru ani, interval mare de timp în care e posibil ca partidulețul său, 4 Iași, să și dispară de pe radar. Așa că, las-o mai moale, coane!

Scade notorietatea, dispare și clientela: Cât de penibil să fii să te agăți de un simplu pai ca să rămâi în atenția publică? Asta se întâmplă cu un fost consilier local, de fapt o fostă. A activat inițial în partidul lui domnu’ Dan, apoi a rămas independentă în forul de conducere al orașului. A fost curtată de mai multe partide, însă astă vară a avut ambiția să candideze ca independent. Și, normal, nu a fost aleasă. Așa că Ancuța a rămas pe dinafară. Totuși, o parte a gazetarilor o mai bagă din când în când în seamă, din postura de păreroloagă. Adică, își dă cu părerea despre toate și despre nimic. Nasol când ai dispărut ca omătul topit de soare. Mai ales că scăderea notorietății aduce cu sine și scăderea numărului de clienți la cabinetul de advocați pe care-l are. Nașpa tare.

Cine face cărțile la liberarii din Podu Roș? De-o curiozitate, mai știți ceva despre liberarii noștri, politicieni de Podu Roș? Nu? Nici noi. Adică, avem o filială dezbinată, cu rezultate mizerabile la alegeri, cu un președinte demisionar și cu o seamă de gășculițe care-și dispută supremația. Pentru anul acesta, ba chiar în primăvară, se anunța organizarea unor alegeri interne. Nimeni nu mai suflă niciun cuvânt despre asta. Există totuși o listă de pretendenți, printre aceștia aflându-se: fostul prefect stripper, fostul vice Langă, fostul șef Alexei. Nu se știe ce vânt bate de la Bucale pentru că pur și simplu nici în Capitală nu există o conducere legitimă. Și-atunci să facă aranjamentul fratele geamăn de la Cotroceni? Greu de spus. Urmărim fenomenul și venim cu detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *