Bugetul de la Socola s-a dărmat, a venit APA şi l-a luat

Bugetul de la Socola s-a dărmat, a venit APA şi l-a luatNu e un secret pentru nimeni că instituţiile spitaliceşti din oraşul celor şapte coline au coborât la sfârşitul lunii ianuarie sub cota de avarie în ceea ce priveşte situaţia bugetelor financiare. Dar ce spun eu „de avarie”? Situaţia este una dramatică, ca să nu spun catastrofală. În seifurile şi conturile spitalelor ieşene bate vântul, nu sunt bani nici măcar pentru pamperşi sau hârtie igienică, iar managerii fluieră a pagubă. Dacă celelalte instituţii spitaliceşti din oraş funcţionează oarecum la limita suportabilităţii, din inerţie, nu la fel se întâmplă în Bucium, la Spitalul Socola, unde a venit… Apocalipsa. Nu sunt bani de păpică, apă şi medicamente iar în curând instituţia va intra într-un colaps greu de închipuit şi de unde va fi foarte greu ca să iasă. Toţi cei aproape 1100 de angajaţi care prestează pentru Socola  riscă să nu-şi mai ia lefurile lunare iar mii de bolnavi vor fi nevoiţi ca să-şi aducă apă, mâncare şi medicamente de acasă. Potrivit unor informaţii strict secrete provenite chiar din interiorul Departamentului Financiar-Contabil, condus de in(competenta) directoare Daniela Rădulescu, ultimele servicii prestate de Spitalul Socola către pacienţi au fost de cca 27 miliarde de lei vechi dar costurile lunare cu salariile şi alte cheltuieli de strictă necesitate depăşesc cu mult suma de 29 de miliarde. Astfel, în urma unui calcul banal, rezultă o diferenţă de 2 miliarde de lei vechi, bani care ar trebui aduşi de acasă de către angajaţi şi bolnavi. La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul instituţiei din Bucium a avut loc, pe neve, o şedinţă ad-hoc, pentru găsirea unor soluţii economice şi financiare de redresare a situaţiei jalnice şi dezastruoase. Timp de mai bine de două ore şi jumătate au bătut apa în piuă actualul manager de la Socola, dr. Mărioara Ast, directoarea economică Daniela Rădulescu, directorul adjunct al DSP Iaşi, Eugen Popescu şi nu în ultimul rând jupânul Vasile Cepoi, consilier de stat la premierului, şi fost ministru al Sănătăţii. După îndelungi pălăvrăgeli au fost descoperite şi soluţii de redresare a instituţiei însă, la final, s-a constatat că şi pentru implementarea acestora trebuie musai bani şi iar bani. În urma Apocalipsei economico-financiare de la Socola, singurul avantajat pare a fi doar fostul manager al instituţiei, Călin Scripcaru, care, şmechereşte, a ştiut să părăsească la timp corabia defectă. După ce s-a plimbat fudul prin Bucale ca şi consilier al ministrului Sănătăţii, Călin s-a întors recent la prima sa dragoste, IML Iaşi. Aici, el are acelaşi micuţ salariu, de 2500 de epuroi, pe lună.

P.S. În loc de final. Lunar, Spitalul de Psihiatrie Socola pierde peste 10.000 de RON din cauza bolnavilor care nu au acte şi familie. Fără asigurare medicală, CJAS Iaşi nu decontează nici un leuţ, başca serviciile medicale pentru aceştia. În această iarnă, pe la Socola s-au perindat sute şi sute de pacienţi fără buletin, majoritatea tineri ce provin din centre de plasament adică orfelinate, sau oameni ai străzii. Nicolăescule, bre domn’ ministru, nu-i aşa că-i groasă treaba?

Mihăiţă Maifacutlapsihic        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *