Sexul bate regulamentul

Sexul bate regulamentulScene fierbinţi de tot, dragi cetitori de scandaluri şi alte fineţuri care-ţi fac păru măciucă, într-un liceu din giudeţ. Cică la Târgu Mişto, la o şcoală cu nume de mare cărturar moldav, doi elevi (am aflat măcar că nu sunt de acelaşi sex), au fost prinşi dând la rame în veceul instituţiei de educaţie. Mai exact, nici măcar n-or fost prinşi, ci doar se bănuieşte că asta ar fi făcut, după nişte imagini postate pe youtube-ul nostru cel de toate zilele. De aicea, s-a iscat un întreg tambalau naţional, dragi prieteni, de parcă sexu l-au descoperit acuma ministrul Educaţiei, madama cu Camelii de la Isăjeu şi nu chinezii, acuma vro cinci mii de ani. Problema care se pune este că protagoniştii cu pricina sunt nişte puştani de clasa a noua, adecă, de vro 14-15 ani, aşa. Cu alte cuvinte, minori de-a dreptul. Ca atare, nu ar avea dezlegare la aşa obscenităţi, dacă ar fi să o luăm după legea din Românica. Ce aflăm însă noi de la oficialii şcolii este că respectivii elevi indisciplinaţi au încălcat grav – mare atenţiune! – regulamentul şcolii, dragii noştri. Ca atare, elevilor li se interzice să aibă „comportamente şi atitudini ostentative si provocatoare”. Iară cine nu respectă regulamentul, va primi mustrare în faţa clasei. Nici măcar o urecheală ori vreo riglă la pălmuţă. Ca pudibonzi ce suntem, au căutat şi noi emaginile cu pricina, ca să facem ancheta noastră. CNA-ul enternetului, cu ochiu lui vigilent, s-o autosesizat însă şi o scos imaginile dn reţea, fără a apuca să vă spunem dacă imaginile sunt incriminatoare au ba. Noi zâcem aşa. În lipsă de probe, să nu fie pedepsit nimeni. Că până la algoritmi, tangente şi sinusuri, elevii de la Târgu să pare că se pregătesc serios de olimpiada de fizică, studiind intens legile frecării. Aşa că, n-ar face rău ca şăfii politichiei să-şi reconsidere poziţia faţă de deputatu Libelulă, ăla de s-a mutat de la Iaşi la Bârlad, şi să-l pună ministru peste Învăţătură. Ca tot voia el introducerea educaţiei sexuale în programa şcolară. Uite-aşa ar dispărea absenteismu, iar elevii ş-or mişca fundurile (nu vă gândiţi la prostii!) către şcoală. Cu prezervativu în ghiozdan pus de mămica. Ce le vă mai place cartea… (ministrul Educaţiei Sexuale)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *