Buhuhuuu! Halloween, o poveste americană cu bostani româneşti

Dacă nu v-aţi pregătit costumaţia pentru cea mai înfricoşătoare noapte a anului, în tradiţia celor de peste Ocean, asta e; ați pierdut momentul! Dacă ați făcut-o, însă, știți deja că nu era cazul să vă speriaţi, că nu era nevoie de o recuzită anume. E bun şi un cearşaf găurit, pe care mâzgâliţi cu cerneală roşie nişte inscripţii, sunt buni şi blugii murdari de la ultima ieşire la grătar, ba chiar şi tricourile rupte de la recenta zugrăveală, când bulionul acrit al soacrei a împroşcat tavanul şi v-a obligat să daţi cu var.Halloween_2

Totul este să fiţi spăimoşi şi să respectaţi o sărbătoare care nu ne aparţine, dar pe care am adoptat-o, că tare ne mai plac nouă imitaţiile…

De unde vine Halloween?

Pentru cine nu ştie şi totuşi vrea să afle, Halloween este o sărbătoare de origine celtică, dusă în America de către irlandezii emigranţi. La celţi era un prilej de a intra în contact cu fiinţele din lumea nevăzută, prilej cu care se aprindeau focuri sacre, se făceau daruri ritualice, se făceau profeţii. Celţii sărbătoreau Anul Nou pe 1 noiembrie, zi care marca începutul iernii. Ei credeau că în noaptea dinaintea Anului Nou, la graniţa dintre lumea celor morţi şi a celor vii, fantomele celor morţi se întorceau pe pământ. Halloween_1La această sărbătoare se aprindeau focuri sacre, la care oamenii  aduceau ofrande zeităţilor.

Numele de Halloween a fost folosit pentru prima dată în secolul al XVI-lea şi derivă din denumirea scoţiană „All Hallow Even”, adică noaptea de dinainte de Ziua Sfinţilor. Şi-a păstrat costumaţia şi şi-a adăugat ca simbol un dovleac scobit, în care este pusă o lumânare.

Afaceri cu spaimă

Teoretic, sărbătoarea nu are nimic comun cu românii în afara de dorinţa de a ne prosti şi de avariţia comercianţilor, care deja au început să facă oferte. Bostanii, la care altfel nu s-ar uita nimeni, costă 20 de lei. O groază de bani pentru o legumă banală, pe care o apreciază râmătorii şi uneori cofetarii care o transformă în plăcintă. Costumele, nişte cârpe prost însăilate, costă peste 50 de lei. Magazinele abundă de lilieci, de cercei cu capete de mort, de dinţi de vampiri, de măşti care de care mai hidoase. Halloween_3De parcă nu era de ajuns că plozii de grădiniţă văd la televizor tot felul de desene animate cu moştri şi-i imită, uite că acum se mai costumează şi în draci de Halloween!

Şiti ce mai lipseşte? Vreun meniu „însângerat”, gen „Sarmale cu sos de groază” ori „Borş de sfeclă cu ochi de bufniţă” şi deja zicem că le-am văzut pe toate. Totul stropit cu rachiu de şobolan păros ori cu bere de motan turban, prins pe acoperiş în Noaptea Vârcolacilor.

Sărbători dedicate umbrelor există în fiecare religie şi avem şi noi Noaptea Sfântului Andrei, pe care însă am banalizat-o, fiindcă nu avem costume. Aici ne-au bătut din nou americanii: ei ştiu că marketingul e sufletul afacerii, aşa că au făcut din banalul bostan dovleacul celebru, vândut la preţul unui kil de carne. Doar o dată-n an e Halloween, nu?!

Gilda Putregai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *