Bună, eu sunt Mormon

,,Hi, I’m Mormon”, un documentar despre misionarii mormoni americani din Iaşi, a avut premiera miercuri, 2 noiembrie, la Ateneul Tătărași.  Realizatorii Marius Mitrofan și Iosif Prodan i-au urmărit pe misionari în timp ce mergeau pe stradă și opreau oamenii, încercând să-i convingă că au nevoie de o schimbare în viața lor sau în timp ce își desfășurau activitățile sociale și le-au ascultat poveștile pe care le-au trăit în România.

Filmul nu face propagandă acestei secte, ci tratează cu ironie şi detaşare chestiunile care ţin mai mult de preconcepţii şi atitudine ale majorităţii.

,,Recunosc că nu am citit cartea «Cartea lui Mormon», nu m-a interesat! Atât eu, cât și colegul meu am vrut să arătăm lumii o altă viziune asupra religiei creștine. Am vrut să prezentăm Creștinismul văzut prin ochii misionarilor, cei care consideră că această carte este o completare a Bibliei. Cine o citește vorbește cu Iisus și Îl simte lângă el. Am observat o rivalitate oarecum indirectă între religii, dar cumva și o asemănare între acestea, lucru care ne-a surprins”, ne spune  Marius Mitrofan.

,,Sunt foarte naivi, cred că pot schimba lumea. Ei nu au nimic de câștigat, ci trăiesc cu speranța că vor aduce cât mai multe persoane către Iisus. Ieșenii nu sunt prea receptivi însă la mesaj”, adaugă Iosif Prodan.

Publicul ieșean a fost numeros, unii dintre ieşenii deschişi noutăţilor urmărind filmul cu mare interes, alţii… cu zâmbetul pe buze.

Cei doi realizatori vor să promoveze simțul critic, iar, ca proiecte de viitor, s-au gândit să abordeze teme diferite precum: etnobotanicele, problema evreilor sau a musulmanilor.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *