Catrinel Menghia: Jurnal pe tocuri (IV)

Reporterii „Bârfa de Iaşi” continuă seria dezvăluirilor din jurnalul intim al fotomodelului Catrinel Menghia.

–          Îmi pare rău că n-am fost la meciul de duminică, din Copou, dintre CSMS Iaşi şi Petrolul Ploieşti. Am înţeles că stadionul a fost plin ochi, de stătea lumea ca sardelele. Mi-aş fi făcut şi eu un selfie cu Adi Mutu, că tare e frumuşel şi dezorientat. Oricum, Petrolul a făcut praf Iaşul, deci Adi s-a simţit în largul lui, în sfârşit.

–          Aud că Marius Lăcătuş e antrenor la Iaşi. Apropo, parcă şi el se vopsise blond la un meci, după ce naţionala pierduse nu ştiu ce pariu. Acum înţeleg de ce i se spune „Fiara”. Tuns şi blond, jumate negru, jumate galben, arăta ca o maimuţă capucin. Dar mie-mi plăcea oricum, că era vitezist. Tot timpul mi-au plăcut bărbaţii care bagă pedala până la fund. De aia, cred că şi Wesley pare a fi un atacant de viitor pentru Iaşi. Ştiu ce spun, la fotbalişti mă pricep, nu degeaba am fost măritată cu Trabanti ăla…pardon, Brambati…

–          Mă întreb ce mai face doamna Irina Schrotter. N-am mai văzut-o demult, nici pe la mondenităţi, nici la probleme civice. Mă mir că nu s-a băgat în chestia aia cu teii. Apropo, m-au contactat nişte fetiţe de prin Iaşi, cică dacă nu vreau să mă alătur unei mişcări a celor care iubesc teii. Le-am refuzat politicos, spunându-le că eu mă învârt numai printre aloe vera, arborele de jojoba, santal şi maracuja.

–          Am văzut o ştire care m-a înfiorat. Cică sucevenii mai puritani au aruncat vopsea pe nişte bannere cu Jojo făcând reclamă la chiloţi şi sutiene pentru Carrefour. Şi doar am zis că fetele astea sunt prea fomiste ca să reziste pe piaţă! Iaca, Jojo, dacă te-ai dezbrăcat pentru o legătură de ceapă şi un pui congelat, acum stai şi suportă flegma habotnicilor!

–          Mă gândeam să fac un club al româncelor frumoase din străinătate, mai ales din America. Deja am luat legătura cu Monica Bârlădeanu, vrem să facem un lobby pentru ca Iaşul să devină capitală culturală europeană. Ne-am întâlnit şi cu Mădălina Ghenea, fata aia din Caracal. Când i-am cerut să semneze şi ea pentru petiţia noastră, s-a stropşit la noi: „Bine că sunteţi voi deştepte!” Good night, Romania, wherever you are!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *