Cel mai darnic liberal: Fenechiu

Baronul penelist Relu îşi  „păsuieşte“ partidul de un milion de euro

Din câte se pare, Crin a ajuns la mânuţa lui Relu. Controversatul om de afaceri Relu Fenechiu este cu siguranţă mai presus de propriul partid care l-a năşit şi l-a scos din foame. Dovadă stă hotârârea recentă a marelui liberal de Bahlui de a păsui partidul cu săgeată albastră la butonieră de o serie de datorii provenite tocmai de la ultima campanie electorală prezidenţială.

Odată cu trecerea anilor şi apropierea alegerilor locale şi parlamantare, PNL-ul demonstrează că nu este solvabil şi nu îşi mai poate achita restanţele către portărei. Dar cine credeţi că a sărit primul (iaca fleoşc!) în ajutorul preşedintelui cu nume de floare? Ei, bine, e vorba de Relu Fenechiu. Baronul din Podu Roş, care, în mărinimia sa, a decis că PNL-ul poate să-i achite lovelele în mod eşalonat, adică în rate egale, timp de trei ani.

„S-a făcut un document de reeşalonare a plăţilor. Acest document s-a născut datorită transparenţei totale a campaniei PNL. Eu sunt bucuros că la ora aceea am putut să fiu de folos PNL-ului“, s-a umflat în pene Fenechiu.

Precizările fenechiului au fost întărite repede de însuşi Crin, care, să ne cam fie cu iertare, după această fază umilitoare, dovedeşte clar că este şeful PNL doar cu numele.

„Problema datoriilor PNL către Fenechiu a fost rezolvată. Nu ştiu exact care e suma pe care partidul trebuie să i-o înapoieze“, a mormăit Crin.

Până atunci, însă, baronetele de Bahlui se lăfăie în voie pe posturile naţionale de televiziune, unde peste noapte a devenit analist în probleme economice, de infracţionale juvenilă (ştie el ce ştie!), critic literar (?!), jurist, dar mai ales candidat de bază la funcţia de ministru al Transporturilor. În legislatura viitoare, se înţelege!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *