Cine a furat din creditul DEXIA?

Lovitură în plin primită de şefii Primăriei municipiului Iaşi. La sfârşitul anului trecut, într-un raport de control al Corpului de control al ANAF (Fiscul naţional) se menţionează că din creditul DEXIA angajat de administraţia locală au fost deturnaţi sau au dispărut 2,76 milioane de lei nou-nouţi.
O sursă de pe lângă Cabinetul primarului ne-a spus, sub protecţia anonimatului, că „primarul a fost pur şi simplu bulversat de raportul inspectorilor de la Bucureşti. Pur şi simplu nimeni nu ştia de acest furt. Iar şeful este cu atât mai nervos cu cât cei mai de încredere oameni ai săi din Primărie şi din partit (n.r.: PSD) au participat la descărcarea coletelor cu bani împrumutaţi de la DEXIA.”

Aceeaşi sursă ne-a mai spus că serviciile specializate din Primărie au început deja o vânătoare a hoţului sau hoţilor, însă, până acum, fără niciun rezultat.
Întâmplarea face ca „Bârfa de Iaşi” să identifice, fără să vrea, persoana care a păcălit forţele de securitate şi care a „subtilizat” peste 600.000 de euro din credit. Mai jos, vă prezentăm în exclusivitate, firul anchetei:

Interviu cu „hoţul”

Vasilica, femeia de serviciu din redacţia noastră, ne-a şoptit, zilele trecute, la ureche că mătuşa sa, tanti Milica, ocupantă cu state vechi a unei funcţii similare, însă în Primărie, ar fi la originea dispariţiei milioanelor cu pricina. Cum? Staţi să vedeţi! Am reuşit cu greu s-o contactăm pe tanti Milica de pe celularul nepoatei:

Reporter: Alo, săru’mâna! Tanti Milica?
Milica: Alo, Vasilica maică, tu eşti?
R.: Nu tanti, sunt un coleg de-al ei. Vreau să vorbim despre creditul DEXIA. Am înţeles că ştiţi unde sunt bani…
Milica (ezitând): Cine eşti maică?
R.: Un coleg de-al nepoatei, reporter. Ne puteţi spune ceva de bani?
M.: Ce să vă spun, că vă aud greu, de-aici, din Caraibe!
R: Din Caraibe? Da’ ce faceţi acolo?
M: Mă tratez de cataractă. Am de la praf probleme cu ochii şi dacă tot am găsit ceva bani, am zis să mă tratez…
R.: Dar de unde aveţi banii?
M: Cum de unde? Păi, când au venit cutiile cu creditul DEXIA, am făcut curat după handralăii ăia de cărau banii în Primărie. Abia, la sfârşit, am văzut că în sacii de gunoi pe care i-am strâns – era întuneric, maică, să ştii! -, erau bani.
R: Păi, cum aşa?
M.: Păi, iac-aşa, maică! Am vrut să dau banii înapoi, dar n-aveam cui, că plecaseră toţi. Ziceau că trebuie să dosească 20 de milioane de Nicuşor (n.r.: deputatul Nicuşor Păduraru), că ăla întreabă peste tot cum s-au cheltuit banii şi se plânge la tot Guvernul că ăştia din Primărie cheltuie banii aiurea.
R: Şi ce-aţi făcut cu banii?
M.: Păi, am vrut să-i dau înapoi a doua zi, însă, m-a apucat durerea asta de ochi şi a trebuit să plec să mă tratez. Doctorul mi-a spus să mă duc undeva unde e soare şi am venit aici, în Caraibe.
R.: Păi, nu e furt?
M.: Cum să fie furt, maică! Păi, aşa aş putea spune şi eu că ei m-au furat pe mine. Mi-au spus că-mi măresc salariul – fac curăţenie în Primărie de 30 de ani, acuşica. M-am înscris şi în partid, în PSD, că mi-au spus c-o să-mi fie bine. Am făcut şi campanie, am lipit afişe, au câştigat ei, iar eu… 6 milioane vechi pe lună. Cine-i hoţul şi mincinosul?
R.: Da’, nu cumva, sunteţi într-o ţară în care nu există tratat de extrădare cu România?
M.: Aşa mi-o zis şi Mitică, şoferul. Eu nu ştiu, maică, că sunt bătrână. Însă, l-am luat şi pe el cu mine, că-i mai tânăr şi explică mai bine.
R.: Cum, e şi şoferul cu matale?
M.: Îhî. Hai maică, că nu mai am prea mult timp! Vine băiatul cu pinacolada – vai, ce bună-i, maică! – şi tre’ să mă duc şi la masaj. Pupo pe Vasilica din partea mea şi sper să nu ne mai auzim! De văzut, nici nu se pune problema…

Cam acesta a fost interviul, în exclusivitate, care face lumină într-una dintre cele mai controversate dispariţii din istoria modernă a finanţelor locale. Sperăm că, astfel, vom aplana un eventual scandal politic pe tema deturnării banilor din împrumutul DEXIA.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *