Simirad sau Nichita?

Luând pulsul străzii, la început de an electoral, pentru a vedea cu care dintre şefii din administraţia locală se mândresc ieşenii, nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că oamenii sunt împărţiţi în două tabere distincte: cei care îl susţin pe preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, şi cei care îl susţin pe primarul Gheorghe Nichita. Altădată, foşti aliaţi, astăzi, duşmani „de moarte”, primarul şi şeful administraţiei judeţene au atras în conflictul lor care depăşeşte sfera politică, şi cetăţenii:

„A făcut şi Gheorghe Nichita câte ceva în Iaşi, clădiri, drumuri. Cred că ar fi cel mai indicat exemplu. Nu pot să spun că Constantin Simirad nu şi-a dat interesul, dar îl prefer pe Nichita”, Doru Stan, 53 ani, sudor.

„Mie greu să spun că mă mândresc cu unul dintre şefii din administraţia locală. Să zicem că Simirad şi-a făcut cât de cât treaba: a construit Ateneul din Tătăraşi, Seminarul Teologic din Copou. Cred că este singurul care a făcut ceva vizibil în oraş”, Lucian Ioan Ioniţă, 57 ani, inginer electronist.

„Îl aleg pe Simirad pentru că a ridicat moralul ieşenilor, în principal pentru faptul că a fost ambasadorul în Cuba. A făcut oraşul cunoscut la nivel internaţional”, Florin Costan, 26 ani, frizer.

„Primarul Gheorghe Nichita a făcut destul de multe: a construit clădiri, Palas-ul, s-a ocupat de curăţenia oraşului. Deocamdată, el este preferatul meu”, Aurel Codrescu, 47 ani, muncitor.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *