Clinchet de cătuşe pentru primarul penal din Valea Lupului

5,5 miliarde de lei vechi: aceasta este suma totală pe care o solicită Despina Ciobotaru drept despăgubiri morale, edilului Dumitru Popa şi fostei secretare Agnes Ela Potochină, pentru un abuz fără precedent într-un dosar de fond funciar. După 9 ani de stres, procese peste procese şi termene de judecată, Popa a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare, pentru abuz în serviciu. Cu toate acestea, Popa se laudă prin sat că nu va face nici o zi de puşcărie deoarece are „spate” la partidul cu trei trandafiri roşii în glastră din care, de altfel, face parte. Mai mult, primarul crede că „nimeni n-o să-i facă nimic deoarece le-ar fi dat loc de casă la o puzderie de procurori şi judecători”.

Despina Ciobotaru

Despina Ciobotaru

Primarul din Valea Lupului, Dumitru Popa, are mari şanse să-şi petreacă Sfintele Sărbători de Paşte în spatele gratiilor, în urma unor jonglerii cu terenuri. Totul a pornit de la un dosar de fond funciar având-o în prim plan pe săteanca Despina Ciobotaru, proprietara unui teren valoros de 5.000 de metri pătraţi. Miza scandalului a fost tocmai acest teren din intravilanul localităţii, aflat la câteva sute de metri distanţă de Drumul European. În respectiva zonă, metrul pătrat de teren ajungea, în anii 2003 – 2004,  la circa 40-50 de euro. Practic, femeia susţine că a fost nevoită să treacă prin ani de procese din cauza acestei jumătăţi de hectar de teren. Ovidiu Ciubotaru şi mama acestuia s-au plâns că primarul, prin intermediul unui consilier, le-ar fi cerut practic să vândă cei 5.000 de metri pătraţi unei persoane indicate de el, după care să-i dea o parte din banii obţinuţi. Potrivit plângerii, edilul le-ar fi spus că, în cazul în care nu ar accepta târgul, le va anula titlul de proprietate. Femeia a refuzat însă, mai ales că fiul său avea deja un titlu de proprietate pe terenul cu pricina.

„Când am cerut eu prima dată să mi se facă acte pe teren nu interesa pe nimeni, că era în afară. Ulterior, a devenit de interes, că a intrat în intravilan.  În 2003, a vrut să se bage altcineva pe teren, un anume Neculai Ababei. Mie urma să mi se dea în altă parte, pe la Rediu, dar nu am fost de acord. Mi s-a promis că, dacă voi primi în altă parte, nu o să mă scoată nimeni de pe noul amplasament. Eu însă am refuzat şi am ţinut morţiş să primesc pămîntul meu”, povesteşte cu lacrimi în ochi, Despina .

Femeia mai spune că abia în anul 2002 a primit titlul de proprietate, dar susţine că actele nu i-au fost furnizate de Primărie ca să facă intabularea acestuia. „Ori de câte ori mă duceam la primar, îmi spunea că nu le găseşte, ba că i le-au furat şi să aduc altele. Şi tot aşa m-a purtat pe drumuri luni de zile. Pe 17 ianurie am primit actele, dar cu trei zile înainte, s-a emis de către Primărie un alt titlu, pe terenul meu, pe numele lui Butnaru”, a mai spus femeia.

Titluri de proprietate suprapuse pentru aceeaşi suprafaţă de pământ

Sătulă de atâtea drumuri şi procese pentru terenul pe care i se eliberase titlul de proprietate, Despina a mers la Primărie şi a spus că este chiar dispusă să-şi vândă terenul. „Mi-a spus jurista: «Nu-i nici o problemă! Găsim noi cumpărător»”, mai povesteşte Despina Ciobotaru. Concret, primul titlu de proprietate a fost eliberat în favoarea Despinei Ciobotaru, pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi din intravilanul comunei iar, la jumătatea lunii ianurie 2008, pentru aceeaşi suprafaţă şi acelaşi amplasament, a mai fost eliberat un nou titlu de proprietate avându-i ca beneficiari pe Ionuţ Butnaru şi Dumitru Butnaru. După săvârşirea acestor escrocherii a urmat, evident, o plângere penală iar anchetatorii au intrat repede pe fir. După ce s-au adunat probe, s-a demarat urmărirea penală împotriva primarului comunei Dumitru Popa, dar şi a consilierului juridic Lăcrămioara Macarie, ambii fiind cercetaţi pentru abuz în serviciu. Ulterior însă, jurista a fost scoasă de sub urmărire penală, în locul acesteiea fiind acuzată secretara Primăriei, Agnes Ela Potochină. Cu alte cuvinte, cei doi, primarul şi secretara, au fost trimişi în judecată pentru eliberarea ilegală a două titluri de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren.

Condamnat la 3 ani de detenţie, Popa speră  o achitare

După luni de procese, Judecătoria Iaşi l-a condamnat pe Dumitru Popa la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Edilul a atacat însă sentinţa la instanţa superioară, respectiv la Tribunalul Judeţean. Potrivit deciziei judecătoreşti, acesta trebuie să-i plătească femeii suma de 15.000 de lei noi, reprezentând daune morale. Despina Ciobotaru consideră însă că suma primită este una infimă în comparaţie cu stresul şi calvarul pe care a fost nevoită să le suporte atîţia ani de zile.

„Eu am cheltuit prin procese de trei ori această sumă. M-am îmbolnăvit de inimă de atâta timp şi sunt nevoită să dau acum câte 4 milioane de lei lunar, din pensie pe medicamentele mele şi pe cele ale lui Ovidiu, băiatul meu fiind încadrat la gradul unu de handicap cu tetrapareză spastică şi  encefalopatie cronică sechele”, spune nemulţumită femeia.

Conform unor surse din anturajul primarului, Popa s-ar lăuda acum prin sat că nimeni nu-i poate face nimic, nici măcar justiţie din moment ce o droaie de magistraţi şi procurori au primit loc de case în Valea Lupului. Totodată, potrivit Despinei, edilul susţine că în cazul în care va fi achitat de către Tribunalul Iaşi, îi va solicita celei care l-a denunţat cca 5 miliarde de lei vechi, daune morale deoarece „i-a ştirbit autoritatea şi i-a prejudiciat imaginea”.  Cât priveşte soarta secretarei, judecătorii au decis achitarea lui Agnes Ela Potochină pentru abuz în serviciu, pe motiv că faptei imputate îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

”Femeia asta a zis că nu se lasă până ce nu mă vede la puşcărie”

Primarul Dumitru Popa a contestat toate acuzaţiile aduse de Despina Ciobotaru şi fiul acesteia, Ovidiu Ciobotaru, şi susţine că este nevinovat. „Deţin acte care dovedesc că nu am făcut nici un abuz în momentul în care am trimis dosarul pentru eliberarea unui nou titlu de proprietate. E un dosar cu dedicaţie. Femeia asta a zis că nu se lasă până ce nu mă vede la puşcărie”, arată Popa. În vara lui 2010, mai precis în luna august, Corpul de Control al Prefecturii Iaşi a efectuat la Primăria Valea Lupului un control inopinant, în urma unor reclamaţii venite din partea a cinci consilieri locali. Inspectorii Prefecturii au descoperit atunci un haos total în actele şi documentele oficiale ale Consiliului Local Valea Lupului. Mai precis, au fost descoperite probleme grave de natură financiară la o serie de achiziţii, lucrări de amenajare sau canalizare.

Nereguli cu duiumul la Valea Lupului

”Atâtea  nereguli câte am întâlnit aici în Primăria Valea Lupului nu cred că există nicăieri. De fapt, Dumitru Popa consideră primăria exact ca o moşie a sa. Face ce vrea muşchii lui aici. Sunt banii publici, sunt banii oamenilor care într-adevăr muncesc şi plătesc o taxă. Noi ştim ce probleme sunt în momentul  de faţă în comună noastră, însă acestea nu sunt absolut deloc băgate în seamă de către primar. El cu ale lui, noi cu ale noastre”, arată scârbit, consilierul local Mihai Vieru.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *