Credinţă multă, dar cu porţia

Ana Udroiu

Ana Udroiu

Mii de pelerini au venit din toate colţurile ţării la una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Din cauza vremii neprietenoase, credincioşii au ales să „sară“ anumite slujbe de la Mitropoli Moldovei. Spre deosebire de ceilalţi ani, enoriaşii nu au mai dormit chiar în curtea bisericii, preferând să tragă peste noapte la loc sigur sau să vină doar într-una dintre zile pentru a se ruga.

“Am venit aici pentru a ajuta copii cu dezabilităţi de la centrul nostru din Brăila. Sunt asistent social şi sper ca această vizită la Sfânta Parascheva să ne determine să avem încredere în ea şi în minunile ei. Suntem plecaţi de azi dimineaţă şi aşteptăm slujba de seară pentru a ne întoarce acasă”, Ivanov Ştefania, 37 ani, asistent social.

„Este primul an în care vin la Sfânta Parascheva pentru a mă ruga pentru  sănătatea copiilor. Am stat la hotel şi în această seară plecăm acasă, la Constanţa. Ne-am simţit foarte bine aici”, Ionela Stratiu, 58 ani, pensionară.

„Sunt din Suceava şi este al şaptelea an când vin împreună cu cei şase copii pe care i-am luat în grijă, de pe străzi. Am înfiinţat chiar şi o organizaţie, «Fundaţia Trebuie»,  în care promovăm terapiile pentru cei bolnavi. În primul rând, aş vrea să avem parte de sănătate, atât copii cât şi noi, ca să putem avea grijă de ei”, Ionel Helgiu, 59 ani, îngrijitor copii.

„Sunt din Baia Mare şi am venit la Sfânta Parascheva cu gânduri doar de bucurie, pace şi mulţumire. Este a 15-a oară când mă rog la Sfântă. Pe timpul nopţii, voi sta cazată la o doamnă care mereu m-a întâmpinat cu o ciorbă excelentă”, Ana Udroiu, 56 ani, pensionară.

„Mulţumire sufletească, iubire între oameni, sănătate şi tot ceea ce este bine. Pentru aceste lucruri am venit aici. Pentru tot ce este bun pe pământ. Nu ne dorim altceva. Am venit tocmai din Brăila, dar plecăm diseară, cu excursioniştii. Sunt încărcată pozitiv, încât nu mai am nevoie de nimic”, Georgeta Nistor, 54 ani, pensionară.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *