Ruşine! RCS. Şi RDS!

Ăştia de la RCS&RDS spun despre ei că sunt “100% divertisment“. Iar dacă n-ar fi tragic modul în care interacţionează, de multe ori, cu cetăţenii, pe cuvântul meu că doar divertisment s-ar chema.

Toamna trecută, merg la sediul RCS&RDS din strada Gării, să trag internet şi telefonie într-un spaţiu şi să mă bucur de divertisment 100%. Sunt îndrumat, amabil, către sectorul “business”, unde destinul mă aduce în contact cu o domnişoară sofisticată, cu aspect şi ţinută “dă multinaţională” (taior, pantalon, tocuri de 18, zâmbet fals etc.), ce părea pe deplin conştientă de valoarea ei în tot mecanismul de acolo. Exact, încheia contracte.

“Deci avem abonamente la 3 şi la 6 miliarde de megabiţi pe secundă, toate la superpromoţie!”, îmi prezintă Sofisticata, căci aşa am s-o numesc, mega-oferta. “Eu ameţesc de la viteze foarte mari. Daţi-mi-l pe cel mai ieftin”, îi răspund. Strâmbă din nas şi încheiem un amărât de contract de 70 de lei pe lună. Când plec, nu uit s-o întreb: “când mă conectaţi?”. “Cât mai repede”, îmi răspunde, acru, posibil enervată de faptul că a pierdut timp preţios cu mine.

“Cât mai repede” ăsta s-a tot lungit vreo două săptămâni, timp în care tot am dat telefoane, în speranţa să aflu un termen mai puţin aproximativ. “Aşteptaţi, o să vă contacteze colegii noştri de la tehnic”, m-a expediat Sofisticata de fiecare dată. “Păi cât să mai aştept, cucoană. Dacă nu mă conectaţi până mâine, renunţ la contract”, o ameninţ eu (voalat). “Nu se poate să renunţaţi. Aţi semnat deja contractul!”, mi-o întoarce. De reţinut acest amănunt.

Merg, spăşit, la sediul lor

Într-un final, vine o echipă de la RCS şi, după 5 minute şi-o ţigară, mă văd conectat la divertisment 100%. Timp de o lună, a fost marfă! După asta, însă, situaţia s-a complicat. S-a complicat, în sensul că am rămas fără spaţiul respectiv. Merg, spăşit, la sediul RCS, unde le explic ce zile negre am ajuns, mă declar conştient de faptul că “contractul e contract” şi îi rog să găsim o cale să rezolvăm situaţia, dat fiind că sunt clientul lor de mai bine de 10 ani. “Aveţi altă locaţie, unde să-l mutăm?”, mă întreabă, acră, Sofisticata (pentru că eram la abonament de tip “business”, numai cu ea trebuia să tratez). “Am!”, zic eu bucuros. “Ok, dacă echipa tehnică ne dă acceptul, îl putem muta acolo”. Plec, făcându-mi trei cruci, bucuros că “uite, dom’le, mai există şi oameni înţelegători”.

“V-aţi asumat nişte obligaţii, respectaţi-le!”

După vreo două săptămâni, dat fiind că mutarea contractului trebuia făcută într-o locaţie din vecinătatea oraşului, vine echipa tehnică, se uită de jur-împrejur, se scarpină în nas şi pleacă, asigurându-mă că voi primi un răspuns “dacă se poate sau nu”. Mai trec încă două şi primesc un telefon de la Sofisticată: “Se poate. Haideţi să semnaţi contractul pe noua locaţie”. Plătesc la zi toate serviciile furnizate de ei, semnez un nou contract, care, atenţie, îl anulează expres pe cel de dinainte, şi aştept să fiu conectat la divertismentul lor 100%. Şi tot aştept, aşa, să fiu conectat, cum aşteaptă caii Paştele. Pun mâna şi dau telefoane, nimic… Mă enervez, sui în maşină şi merg iar la sediul din strada Gării. Sofisticata, ocupată cu treburi infinit mai importante, până peste capul ei de mică corporatistă, mi-o trânteşte direct: “Dom’le, nu se poate. Cei de la tehnic ne-au spus între timp că nu se poate!”. “Bun… atunci cum facem? Am semnat, totuşi, un nou contract”, spun. “Nu contează asta. Contractul nou intra în vigoare doar dacă eraţi şi conectat. Aşa că vă furnizăm în continuare serviciile la vechea locaţie”, mă lămureşte. “Păi la vechea locaţie e altcineva acum… n-am cum să beneficiez de ele. Haideţi să găsim o altă variantă”, încerc eu să dreg busuiocul. “Dom’le, aţi semnat un contract, v-aţi asumat nişte obligaţii, respectaţi-le! Noi vă furnizăm serviciile acolo şi punct. Nu vă convine, puteţi face o cerere în care să solicitaţi rezilierea. Dacă vi se aprobă de către conducere, foarte bine”, mă lămureşte Sofisticata. Încerc să vorbesc cu vreun responsabil din firmă (director, purtător de cuvânt etc.), dar nimerisem fix în momentul când toţi erau, chipurile, plecaţi să rezolve toate treburile importante din lume. Sun la sediul principal al companiei, de unde sunt îndrumat tot la cei din Iaşi. Aşa că fac o cerere, în care expun situaţia şi îi rog să găsim o soluţie.

Şi-mi venea s-o iau de coadă şi de-un toc…

După vreo două luni, primesc un telefon în care mi se spune că se poate rezilia contractul, dacă achit toate facturile la zi. Achit cu inima strânsă, merg să-l reziliez şi-mi spun că nu mă mai bag în viaţa-vieţişoarei mele în lucruri care nu-mi aparţin (gen spaţii care apar şi dispar). Şi uitasem deja toată povestea, până când, după alte vreo două luni, sunt anunţat că-s dator pentru internetul şi telefonia furnizate în spaţiul cu bucluc. Iarăşi ajung la Sofisticată, care mă anunţă, cu nonşalanţa specifică unei mici corporatiste, că respectivul contract… “de fapt nu se reziliase, din cauză că nu venisem eu să fac nu ştiu ce” şi că trebuie să plătesc iarăşi la zi, ca să-l reziliem. Mă uitam la ea cum turuia, impasibil, poveşti pe banii mei, şi-mi venea s-o iau de coadă şi de-un toc şi s-o… dar, băiat fin, crescut pe scările din Nicolina, m-am abţinut. Şi mă îndrept, pentru prima dată în viaţă în calitate de reclamagiu, spre Protecţia Consumatorilor. Când aud cei de acolo că vin să reclam o problemă legată de RCS&RDS, au dat din cap a lehamite: “Suntem sătui de ei, primim zeci de reclamaţii”. După ce le arăt actele, îmi spun că da, am dreptate – dacă un contract înlocuieşte un alt contract, dar nu poate fi pus în practică, orice înţelegere anterioară devine nulă. Trece o lună, şi primesc şi răspunsul oficial de la Protecţia Consumatorului, în care sunt anunţat că RCS&RDS va primi o sancţiune contravenţională, iar eu banii încasaţi de ei pe nedrept înapoi. Când aud aşa lucruri frumoase, cu prima ocazie ivită, merg la sediul din strada Gării şi le comunic minunea: “Organele statului au avut tupeul să contrazică legile voastre interne!!!”. “Nu cunoaştem chestiunile acestea, la noi figuraţi cu restanţe, pe care trebuie să le achitaţi”, e singurul răspuns cursiv pe care l-am primit. E drept, orice responsabil – gen director, directoraş, şăf, şăfuţ sau şăfuţă din firmă era plecat din localitate, cu treburi extrem de importante.

Acu’… eu m-am dumirit cum vine treaba cu divertisment 100%. Numai că nu mai reuşesc să mă amuz. De ce oare?



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *