De unde și expresia… Țigăneala de pe lume în împărăţia rromilor

* când credeam că epopeea rromanes s-a sfârşit odată cu încoronarea fraţilor Cioabă ca regi peste etnie, un scandal cât casa vine să răstoarne socotelile noii case regale a Românei * regi şi împăraţi se spurcă şi se arată cu degetul între ei, cu cereri de abdicare şi trimiteri la balamuc 

Nebunia se pare că a cuprins întreaga ţigănime după moartea regelui internaţional al rromilor, Florin Cioabă. Imediat ce mezinul familiei, Daniel, şi cu fratele său mai mare, Dorin, au ieşit în public, unul cu sceptrul, iar altul cu coroana regească, autoproclamându-se regi naţionali şi internaţionali peste etnia colorată (la ţoale şi apucături ne referim, desigur), că s-au găsit imediat cârtitori şi răuvoitori care nu-i recunosc în niciun chip pe noii şefi ai „casei regale”.regele_Florin_Cioaba

Printre cei mai vehemenţi contestatari se numără unul Dan Stănescu, de la Costeşti, şi el declarat, la rându-i, rege internaţional al rromilor. La fel de guraliv s-a dovedit şi împăratul Iulian al rromilor, Iulian Rădulescu pe numele din buletin, care anunţa, mai zilele trecute, că noii moştenitori ai Casei Cioabă au fost „excluşi din etnie, adică din comunitate” de către multitudinea de ONG-uri mari păpătoare de fonduri guvernamentale şi europeneşti. Unde mai pui că nici măcar la paranghelia anuală de Sfânta Maria de la Costeşti, aia cu merţane, salbe de aur şi purcei la proţap, nu au fost invitaţi fraţii Daniel şi Dorinel, aflaţi, oricum, în doliu după infarctul lui Cioabă senior.

Nebunie în împărăţie

Cam asta ar fi, în mare, cronologia scandalului din ultimele zile din cea mai numeroasă etnie conlocuitoare din Românica, deşi nedeclarată la recensământ.

imparatul_Iulian_RadulescuLa astea cu ce credeţi că au răspuns regii nerecunoscuţi ai rromilor? Tot cu o ţigăneală în toată regula, cerându-i împăratului Iulian, nici mai mult, nici mai puţin, decât să-şi facă un control la căpăţână, întrucât „nu mai este in deplinătatea facultăţilor mintale”. În plus, regele Iulian ar fi rămas deja fără coroană şi fără tron, decizie luată în cadrul Tribunalului rromilor de la Sibiu, instanţa supremă a etniei, care ţine loc de poliţie, parchete şi alte mofturi din acestea româneşti. „A spus ca bunicul meu – Ioan Cioabă – ar mai fi în viaţă, că numele nostru nu este Cioabă sau că eu aş fi vampir”, a motivat regele decizia Staborului în ceea ce-l priveşte pe împărat. Acesta din urmă este somat chiar să predea coroana şi să abdice „temporar” până ce medicii psihiatri nu se pronunţă în privinţa sa, mai ales că este un om în vârstă (75 de ani), iar în familie ar mai avea antecedente cu persoane fără toate doagele acasă…

Să nu credeţi însă că scandalul s-a sfârşit odată cu abdicările temporare şi cu retragerile de coroane şi tronuri de zeci de kile de aur ale capetelor încoronate mai sus menţionate. Pentru cei care au pierdut deja şirul titlurilor şi acuzelor, fiţi fără grijă, că le veţi reauzi în curând, întrucât marea ţiganiadă se va muta în curând în instanţă. Cel puţin aşa ameninţă acum fraţii Cioabă, care vor să-şi apere în faţa etniei onoarea de regi locali, internaţionali, creştini şi de pretutindeni.

Aşa că pregătiţi seminţele, că spectacolul abia de acum începe. Ia negruţa şi bostănelul, neamule!

King Julian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *