Diaconescu are primar şi şef de CJ la Iaşi

Mare sărbătoare, mare, la acest sfârşit de săptămână, în garsoniera lui Dan Diaconescu de la Iaşi. Moşuleţii şi băbuţele reşapate de otevistul de la Caracal au scos boxele afară şi au anunţat poporul că PP-DD va da Iaşului cel mai harnic primar şi, dacă se vor concentra mai mult, vor aduce om şi pe scaunul de la Consiliul Judeţean.

AM REUŞIT!!!… să ne înfiinţăm în sfârşit şi anunţ oamenii că ne situăm în sondaje aproape de USL. Noi, pentru a ne deosebi de celălalt partid, al lui Cojocaru, a trebuit să mai adăugăm pe lângă Partidul Poporului şi alte două cifre, DD de la Dreptate şi Demnitate. Vă anunţăm că avem deja oameni şi pentru primărie şi pentru Consiliul Judeţean. În judeţ, avem 25.000 de membri, iar pe municipiu vreo 5.000. Nu vom negocia nicio fuziune cu niciun partid. Suntem siguri că vom obţine 51% sau, dacă nu, măcar 30%, sau… Suntem mult mai valoroşi şi decât partidele tradiţionale şi asta pentru că PP nu o să umble cu daruri. Cine crede că va primi ceva de la PP se înşală”, a spus Traian Dobre, guru de Iaşi al acestui partid.

Şi, totuşi, s-a dat. „Poale-n brâu”, de-ţi se scurgea pudra printre buricele degetelor. Singurul care n-a poftit la pomana lui Diaconescu a fost un tip cu blogul de la care nu câştigă nimeni nimic.

„Hai băiete că se răcesc poalele! Vino de mănâncă că nici nu ştii ce pierzi!”, l-a tot îndemnat Dobre în dulcele stil OTV, dar bulangiul „nu şi nu!”.

O fi ştiut el ceva, că doar nu degeaba i-a fost o vreme cârtiţă de cabinet lui Dobre.

Oare tot cu poale-n brâu l-o fi plătit de i-o fi palmat o maşină la final? Rămâne să aflăm de la OTV. Până atunci, fiţi cu ochii pe PP-DD, că nici nu ştiţi ce pierdeţi! Indubitabil.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *