În exclusivitate: bârfe cu haz, vă scot din necaz

O candidată cu tupeu ne ia la mișto, zău așa: Auzit-am, recent, una dintre cele mai tari goange electorale. Madame Coconette, aia de candidează pe lista usereului, a zis că noi, Iașul și întreaga Moldovă, n-avem nevoie de autostradă. Că pentru a fi un centru IT e de-ajuns aeroportul. Păi, bine, măi femeie. Ani de zile ne-am chinuit să le explicăm politicienilor ieșeni și-apoi celor români că ne trebuie autostradă, acum toți sunt de-acord, ba chiar s-au făcut și câțiva pași în sensul ăsta și vii mata și ne dai cu praf de sictir? Dacă alde ăștia sunteți noul val de politicieni români, hai, lăsați-ne! Ne-ați lămurit încă înainte de a intra în Parlament. Stați liniștiți la casele voastre. Ați vorbit destul.

Cocoloș, jos de pe afiș, sus, tot mai sus, cu Alinuța: Panică maximă la liberarii din întreaga țară, dar mai ales la cei din Iașul nostru drag. Cică pe măsurătorile sociologie făcute în ultimele zile, portdrapelul Julien Cocoloș nu le-a duce nicio vrăjeală de voturi. Se pare că Julien trage voturile către useriști, că și ăștia îl țin ca pe icoană. Disperați la maxim, strategii liberarilor vor să o pună ca locomotivă electorală pe Alinuța. Hopa, panică totală în Podu ăl Roș. Liberarii ieșeni nu știu ce să facă cu munții de materiale electorale care au chipul premierului Cocoloș. Și-apoi, totuși, cum să te duci la cerșit de voturi cu imaginea Alinuței? Păi, nici măcar copchii nu-i deschid ușa, de unde să strângă ea voturi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *