Fetele de la „First Models” dau viaţă Iaşului

Pentru că iubim cu toţii vara, „Bârfa” s-a gândit să vă facă un cadou! Şi cum poate fi mai frumos celebrat acest anotimp al frumuseţii solare, decât cu cinci crăiese simbol al iubirii şi a bucuriei de a trăi.

„Bârfa de Iaşi” şi First Models au organizat o şedinţă foto pe terasa restaurantului cu specific sud-american „Buena Vista”. Celor mai frumoase fete li s-au surprins trăsăturile juvenile, înnobilate de zâmbetele începutului de vară.

„Sunt toate preferatele mele”, spune entuziasmată Alina Nechifor (manager First Models).

Cea mai micuţă dintre fete îndrăzneşte: „Sunt pregătită”, spune ea, „Să începem!”.

Fără prea mare experienţă în modelling, fetele au pus în aplicare sfaturile primite de la Alina, şefa lor.

„Mădălina, să pozezi, da?!” , o atenţionează duios, Alina, pe una dintre fete. Celelalte s-au adunat la o masă, comentând bârfele din ziar…

„Mi se pare foarte grosolan, josnic. Nu pot să cred că s-au bătut două fete într-un club. Am asistat la astfel de bătăi în clasă. Dar, dacă întreţii scandalul, e normal să se lase cu bătaie”, comentează ele revoltate.

Indicaţiile fotografului au dat roade. Fetele şi-au intrat repede în rol şi au creat personaje interesante. Deşi au avut emoţii, acestea nu s-au transpus în fotografiile realizate.

Impresiile Alinei după şedinţa foto:

„ Pentru o dimineaţă de sâmbătă, cu şase ore înainte de… sfârşitul lumii, fetele s-au descurcat bine”.

Toată activitatea a luat sfârşit cu ultimele fotografii de grup făcute la intrarea în restaurant. Bucuria verii s-a simţit din plin pe chipurile tinerelor manechine. Şi, privindu-le, nu poţi să nu remarci că, fără niciun dubiu!, la Iaşi sunt cele mai frumoase fete din ţară. Dacă nu, chiar din Europa…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *