Gardieni, căutați încărcătoarele!

Pentru niște jurnaliști, nu e tocmai de laudă să se inspire din munca altor colegi de breaslă. Probabil că de aceea o face toată breasla, furăciunea fiind un sport absolut național în presă. Ni s-a întâmplat și nouă să fim „citați prin omisiune”, nu mai departe de acum vreo două săptămâni când anunțam niște schimbări la schimbările din PC. Ca atare, ne înfruptăm și noi dintr-o știre care ne-a distrat la maximum. În ea se vorbește despre un om, că altfel n-avem cum să-i spunem, care a încercat să „introducă fraudulos după gratii, în interiorul a trei cutii de conservă, două telefoane mobile Nokia și un telefon LG, doișpe cartele sim, două hands-free-uri, trei mufe și un card de memorie”.

Gardieni, căutați încărcătoarele!Extrem de lapidară, știrea ne nedumerește profund. În primul rând am crezut că e vreun fel de reclamă mascată la Orange și la faptul că rețeaua asta mobilă chiar că are acoperire peste tot. Pe urmă i-am suspectat pe cei de la Nokia și de la LG, care produs telefoane ce supraviețuiesc liniștit în uleiul dintre sardele sau în borcanul de costiță cu fasole. Ne-am chinuit de asemenea o bucată de vreme să pricepem ce pot fi cele trei mufe și mai ales de ce e interzisă deținerea lor în Penitenciar. Cu mintea încețoșată de efortul ăsta de gândire, n-am reușit să pricepem nici la ce erau bune hands-free-urile, fiindcă ne e greu să credem că deținuții conduc prin Penitenciar și au decis să se ferească de amenzi. Poate, ne-a spus Vasilică, cel mai tânăr membru al redacției noastre, că aveau nevoie de hands-free-uri ca să funcționeze radioul din telefoane. Bravo, Vasilică! Ne-am gândit noi că vroiau să asculte Trinitas! Nici cu cardul de memorie nu e prea limpede ce doreau să facă, fiindcă varianta avansată de Vasilică și anume aceea că vroiau să-și pună poze pe Facebook am refuzat s-o acceptăm.

La final, după ce-am râs o vreme, ne-am adus aminte de o vestită problemă de logică drept pentru care avem un sfat gratis pentru gardienii de la Penitenciar: căutați încărcătoarele. Fiindcă, de vreme de inventarul era atât de complet încât pomenea și de cele trei mufe, dar nu zicea nimic de vreun încărcător, e limpede că deținuții trebuie să fi avut cum să adape telefoanele la priză.

Herlock Șolmes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *