Hai la Onyx, să mănânci capu’ la peşte!

Nu, nu este vreo reţetă exotică preparată de maestrul Petrişor, ci ultima fiţă în materie de nunţi de lux: să plăteşti cât nu face. Dacă nu plăteşti cât nu face, înseamnă că ori eşti prost, ori prea sărac s-o arzi în Onyx. Pe cale de consecinţă, negreşit, te paşte divorţu’!

Hai să presupunem că eşti dintr-o familie bună şi mă-ta a aranjat pentru tine să te iei tot cu una de familie bună. Soacră-ta, o doamnă grasă, cu haină de blană pentru care au fost vânaţi din elicopter trei leoparzi, cu poşetă la preţ de garsonieră în Metalurgie şi un amanet întreg pe degete, decretează că o familie aşa de bună nu poate petrece decât într-o locaţie cu ultra-ştaif. Corect şi normal!

“Bellaria este locul ideal pentru a petrece un moment unic în viaţă!”, va decreta hârca. “Poziţionat într-o zonă de excepţie a Iaşului, amplasat într-un cadru natural de invidiat, Bellaria este o oază de serenitate ce poate găzdui petreceri cu până la 1000 de invitaţi!”, te va asigura şi tata socru. “Cele trei locaţii disponibile, fiecare unică în felul său, atrag prin frumuseţea, stilul şi eleganţa lor, fapt confirmat de cele peste 700 de cupluri care au ales să petreacă aici, în prima zi din viaţa familiei proaspăt întemeiate”, va interveni şi un trecător.

Cum se cuvine la casele mari

Aşa că urcaţi scările la Onyx, unde vă puneţi la taifas cu proprietarii, cu echipa lor de trepăduşi şi începeţi să înşiraţi ce vă doare:

“Vrem fântâni arteziene care să arunce cu şampanie la opt metri înălţime şi şase lăţime!”, veţi cere. “Se face!”, va striga domnu’ Şorănescu, patronul.

“Vrem raţă împănată cu răţuşcă, tăvălită prin caramel de Mambo Siria şi murături în miere, de la Paris!”. “S-a notat!”, va ţipa şi doamna de la marketing.

“Vrem ca toţi invitaţii noştri să şadă pe scaune finisate la Moldomobila şi lăcuite cu baiţ de la Dolce Gabana!”. “Cât bun gust!!!”, vor striga, într-un glas, proprietarii.

“Iar vaca de Argentina să fie nici prea-prea, nici foarte-foarte, nici în sânge, da’ nici altcumva!”. “Şi drept cam aşa va fi!”, vă vor asigura, pentru a patra oară, gazdele.

“Vrem orchestră de la Viena şi somon file. Ne este poftă de somon file!”, veţi mai cere, înainte să bateţi palma şi să vă angajaţi să plătiţi un purcoi de bani, în schimbul satisfacerii tuturor poftelor. Că o dată se însoară un băiat de familie bună cu o fată de familie şi mai bună.

Taina doamnei Florica

Dumneavoastră cereţi, pentru că vă permiteţi, gazdele notează, iar bucătarii fac necesarul şi merg la depozitul de alimente al complexului, să-şi ia cele trebuincioase încropirii unei mese ca-n poveşti. Ei, cam pe aici vraja se rupe şi ne întoarcem la bunele obiceiuri de prin târgul Ieşilor. Aflaţi dumneavoastră că uşa depozitului cu pricina e păzită, cu mare străşnicie, de aşa-numita doamnă Florica, soţia domnului Şorănescu. Iar despre această doamnă Florica, croitoreasă la origini, bucătarii de la Onyx spun că a rămas, săraca de ea, cu un teribil defect profesional: când o apucă, taie tot ce prinde! Din păcate pentru matale, tânăr însurăţel de familie bună, cam într-un moment din acesta, tulbure, o prind – în mai tot timpul anului şi, mai ales, de când cu criza -, bucătarii de la Onyx. Când scot foaia cu necesarul şi cer 35 de kilograme de somon (de exemplu), lu’ madam Florica parcă i s-opreşte-un nod în gât, ochii i se umflă ca la broască, vede albastru-n juru’ urechilor şi decretează: “25!”.

“Doamna Florica, da’ nu se poate, e plătit 35… somon, o grămadă de bani, doamnă”, mai încearcă bucătarii. “25 şi nici un gram mai mult! Şi tăiaţi şi de la brânză, şi de la vacă, şi de la dulciuri”, rămâne neînduplecată patroana. Şi tot aşa, tânăr însurăţel, tăieri după tăieri, trei măsline-n loc de cinci şi-un harbuz în loc de doi, până ce te subţiază la meniu de câteva zeci de milioane bune. Cam aşa se face peste tot, de-acord. Şi poate bine se face, în condiţiile în care abuzul de file de somon – e dovedit ştiinţific – îţi apleacă bila de ţi-o dă peste cap, până-n spatele ficatului, de se umflă şi plesneşte fierea-n tine, cu toate boalele!

Nimic nou sub soare. Toată lumea ştie şi e de-acord c-aşa se face. Când vrei ştaif, nu plăteşti cât face, plăteşti în plus. Altfel nu e ştaif.

Doar aerul de Bucium, aerul acela curat şi pur e gratis. Deocamdată, până află doamna Florica…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *