Horoscopul (ne)smeriţilor

Săptămâna care urmează va sta sub semnul pioşeniei, ca de altfel întreaga perioadă până la Crăciun. Odată cu începerea postului dedicat sărbătorii Naşterii Domnului intrăm într-un interval de timp în care interiorizarea este foarte importantă pentru fiecare. Nu degeaba se spune că postul, indiferent în ce perioadă ar fi, are un rol curativ, de dezintoxicare nu numai alimentară, ci şi emoţională. Uneori ducem cu noi sacii grei ai emoţiilor toxice, pe care, dacă nu le eliminăm, ajungem să ne afecteze viaţa. Ce ar trebui să facem fiecare? Să privim atent la noi şi să corijăm comportamentele greşite. Dar, mai întâi, ar trebui să le conştientizăm, să ne dăm seama când greşim şi ce putem face pentru a repara erorile.Horoscopul_nesmeritilor

Berbecii ar trebui să înveţe un cuvânt nou: calmul, care le lipseşte unora cu desăvârşire. Mulţi nu pricep de ce merg mereu cu motoarele turate, de ce scot noxe peste tot, de ce sunt mereu obosiţi şi nervoşi. Nici noi nu ştim, dar când ni se întâmplă să alergăm de bezmetici şi să adunăm cucuie peste cucuie ne oprim, ne tragem sufletul şi două palme, bem un ceai de tei, care linişteşte, şi apoi mai vedem. Aşa ar trebui să facă şi ei!

Taurii ar trebui să iasă din bârlog. O fi ea iarna anotimpul hibernării, dar parcă oleacă de mişcare nu strică, n-a ucis pe nimeni. Cei aflaţi în căutarea unui job ar putea întâlni angajatorul mult visat dacă îşi doresc acest lucru. Dacă nu, vor trăi ca şi până acum: din osânza lor, pe spinarea altora.

Gemenii vor trebui să se lepede de minciună. Şi a lor, şi a altora. Uneori este bine să ne uităm oglindă şi, dacă zărim cumva nasul lui Pinocchio, să ne retragem într-un colţ şi să ne vedem de treabă. Mai uşor cu miciuna, mai încet cu gargara şi mai mult cu fapta.

Racii deja se gândesc la inima bună şi gândul cel blajin. Al altora, că la ei merg cam greu lucrurile astea, deşi momentul astral le este favorabil pentru introspecţie. Semnele de apă (Racii, Scorpionii şi Peştii) ar trebui să fie modele în perioadele de reculegere. În primul rând pentru ei, fiindcă duc în spate un bagaj emoţional imens, de care poate nu mai au nevoie. Ia gândiţi-vă oleacă!

Leii au încurcat-o. Din carnivori ce erau, acum vor trebui să devină vegetarieni pe perioada postului. Cei care nu pot nici n-are sens să încerce, fiindcă se vo încărca iar cu păcate mari. Mai bine pofticios şi sătul decât leşinat de foame şi cu gândul la cârnaţii din carne, că pe cei de soia îi detestă. Apoi, vor trebuie să parcurgă un pelerinaj interior foarte greu, la capătul căruia vor afla că orgoliul e un păcat mare, în special pentru ei.

Fecioarele vor trebălui mult şi bine. După ce au scăpat oarecum cu bine din retrogradarea lui Mercur, şi-au pus la punct planurile de afaceri şi au pornit proiectele de comunicare pe care se tot chinuie să le lanseze, dar n-are cine să le aprindă fitilul.

Balanţele sunt conştiincioase. Vor respecta toate canoanele postului, se vor smeri, vor mânca numai după regulile sănătoase şi vor aştepta premii. Greşit! Nu vor primi, fiindcă plata pământeană nu face casă bună cu smerenia. E bine să priceapă acest lucru cât mai repede şi să renunţe la aşteptări.

Scorpionilor le recomandăm să renunţe la răutăţi. Nu le va fi uşor, fiindcă sunt obişnuiţi să-şi bea propriul venin, iar dacă nu-l au, să facă rost de la alţii, dar o pauză nu le strică. Poate aşa vor învăţa să privească lumea cu alţi ochi.

Săgetătorilor nu le recomndăm nimic, fiindcă oricum nu ne bagă în seamă. Ei le ştiu mereu pe toate, sunt perfecţii lumii, aşa că vor face după cum îi va tăia capul, iar la final vor cere niscai calmante. Noi o să le dăm, ca i-am mai ajutat şi altă dată când s-au crezut eroii lumii, dar au constatat că lumea nici măcar nu auzise de ei.

Capricornii au pus pe listă toate păcatele de care trebui să scape. În primul rând de control, apoi de egoism şi de zgârcenie. La final, le vom da voie să ne socotească banii din portofel, aşa cum le place mereu să facă, dar cu o condiţie: să numărăm şi noi arginţii lor şi să-i facem jumate-jumate la cheful de Crăciun, că ne-am cam săturat să plătim doar noi nota de plată.

Vărsătorii vor răsufla uşuraţi după un meci cu organismele statului. N-au câştigat, că nu câştigi niciodată în bătălia cu birocraţia, dar au remizat şi şi-au făcut cinste cu-o bere. La următoarea partidă vor şi ce vor avea de făcut: vor ruga un amic să facă treaba în locul lor.

Peştii vor fi în elementul lor. Religioşi cum sunt, ei respectă toate posturile, bat mătănii şi se închină la toţi sfinţii. De la ei ar trebui să învăţăm cum să ne conectăm cu cele sfinte sau măcar să le recunoaştem, fiindcă degeaba intrăm în perioadele de purificare dacă nu facem nimic întru curăţarea de păcate.

După cum se vede, în perioada care va urma vom avea mult de lucru cu noi înşine. Nu vă speriaţi: aşa aveţi şansa să vă cunoaşteţi mai bine şi să vă salvaţi de la propriile greşeli!

Plutonia Mărtinaş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *