Iaşul colcăie de chiriaşi fără acte

Veniţi de prin pustietăţile Moldovei, cu glod în buzunare şi brânză între dinţi, în ultimii ani au ajuns să devină o colonie care face legea în Iaşi. Este vorba despre ţăranii străini de Iaşi şi progeniturile acestora, venite cică la studii, care au ocupat mii de apartamente în tot oraşul, fără a se sinchisi să intre în legalitate. Şi poate aceşti marţafoi au şi dreptate în condiţiile în care oameni cu caschetă, cică apărători ai legii, îi încurajează să o încalce.

„S-a schimbat legea, dom’le. Nu mai este nimeni obligat să-şi pună mutaţie pe buletin”, ne-a spus, acum câteva zile, un sectorist de la Secţia a IV-a de Poliţie.

Păi bine, trăiţi-ar!, da cum rămâne cu evaziunea fiscală pe care o fac ăştia mulţi de au case cocoţate prin blocuri, de pe care iau bani frumoşi, cum e cu scandalagii care sunt de la Botoşani sau Topliţa, şi bat tobele peste capu’ omului muncii de prin Nicolina sau Alexandr? Cum e cu chestia aia de vă place vouă tablagiilor să o băgaţi în faţă că „aveţi situaţia sub control”?

Pe fondul acestei bulibăşeli din Poliţie, au apărut şi problemele, dintre cele mai multe, la recenzarea populaţiei.

„În afară de faptul că mulţi dintre cei recenzaţi nu au prezentat CNP-urile, o altă problemă întâmpinată la acest recensământ s-a referit la faptul că foarte mulţi nu au dat drumul la uşi, fiind vorba despre chiriaşi din afara Iaşului, care nu au acte pe municipiu”, a spus subprefectul Bogdan Şaramet.

Păi, bre Şaramet, dacă te uiţi mai atent pe uşa de la birou ai să te dumireşti (sau Dumeşti, cine ştie, în afară de Eva?) şi ce funcţie ai şi, apoi, poate o să-ţi spună secretara că Poliţia e sub aripa ta, deci poţi să scoţi toţi ciudaţii ăştia de după uşi şi să îi bagi în…legalitate, sau să-i trimiţi în…, acolo unde au mutaţie.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *