Iașul, exclus și de pe lista cu stadioane noi

Unul dintre principiile cel mai des invocate atunci când vine vorba de realizarea unei investiții este așa-numita eficiență economică. Pe românește, aceasta înseamnă că merită să faci investițiile care mulțumesc pe mai mulți. Dacă ai un milion de euro la dispoziție, mai degrabă faci un drum spre un sat cu 1.000 de locuitori, decât spre unul cu doar 500. N-ai nimic cu cei 500, dar cu aceiași bani faci 1.000 de oameni fericiți. Altfel spus, pentru același grad de mulțumire, cheltuiești doar 1.000 de euro pe locuitor, nu 2.000. Simplu, nu? Nedrept poate, pentru sătucul de 500 de locuitori, dar logic în condițiile în care niciodată banii nu sunt de ajuns pentru toată lumea. Ei, tocmai de-asta ne-a venit nouă într-o zi să dăm cu basca de pământ auzindu-l vorbind pe șeful FRF, Răzvan Burleanu: „Cu siguranţă când stadionul din Craiova va fi gata, echipa naţională va merge la Craiova, când stadionul din Târgu Jiu va fi gata, echipa naţională va merge acolo. Aceasta este viziunea noastră despre locurile de disputare ale tuturor meciurilor echipei naţionale”. Pe bune? Halal viziune: echipa națională să joace într-un orășel de 80.000 de locuitori, la 120 km de cel mai apropiat aeroport.

Ne-au sărit
Pe scurt, datele problemei ar sta cam în felul următor: deși în România cam toate reședințele de județ au stadioane construite pe vremea comunismului, doar trei dintre acestea au fost modernizate după 1989. E vorba de Arena Națională din București, „Ilie Oană” din Ploiești și „Cluj Arena” din Cluj-Napoca. Până anul viitor, la acestea se vor mai adăuga două, la Craiova și Târgu Jiu. Până în 2020 se vor mai moderniza trei stadioane, toate din București, unde joacă Steaua, Dinamo și Rapid. Pe acestea trei din urmă se vor desfășura antrenamentele echipelor care vor juca la Euro 2020 pe Arena Națională. Marea noastră problemă e una singură și foarte amară: toate aceste stadioane s-au făcut cu bani publici, majoritatea de la bugetul de stat, iar Iașul nu a fost pe această listă scurtă. Când s-au împărțit acești bani, Iașul a fost, din nou, sărit din schemă.

Bani dirijați
E firesc ca Bucureștiul să aibă un stadion modern. E capitală, acolo joacă naționala. Foarte frumos. Nu prea înțelegem de ce să aibă patru stadioane moderne, câtă vreme un oraș precum Iașul nu are niciunul. Ce nu înțelegem cu niciun chip este de ce se aruncă o grămadă de bani la alții. La fiecare rând de alegeri, candidații promit că banii publici se vor cheltui cu cap, acolo unde este mai multă nevoie. Ca un făcut, la Cluj-Napoca a fost neapărată nevoie de stadion nou taman când era Boc prim-ministru. Rezultatul a fost alocarea a 15 milioane euro direct de către Guvern, pentru completarea sumei necesare construirii noului stadion, de 38.000 de locuri. Și la Târgu Jiu, stadionul a devenit o necesitate atunci când premier a devenit Victor Ponta, deputat de Gorj. 13.000 de locuri, proiect de 20 milioane euro. La Craiova, primar este Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte al social-democraților. A devenit astfel necesară construirea stadionului „Ilie Oblemenco”. 30.000 de locuri, proiect de 50 milioane euro. E drept, 10% din sumă, probabil banii de protocol și de țigări pentru muncitori îi dă Primăria Craiova. Restul vin însă direct de la guvern. Iar rezultatul va fi spectaculos. Noul stadion din Craiova seamănă enorm cu noul stadion al Olympique Marseille, „Velodrome”, pe care l-ați putut vedea la Euro 2016. Prin noiembrie se așteaptă tăierea panglicii (foto). La Târgu Jiu, anul ce vine. La amândouă se lucrează în draci, pentru că sursa de finanțare există și e sigură.

Eternă așteptare
Iașul se tot chinuie de-o bucată de vreme să-și aducă stadionul din Copou la o formă cât de cât adecvată secolului în care trăim. Astă vară, ne-am lăudat că am reușit să montăm scaunele necesare pentru ca Poli să poată juca la Iași meciul cu Hajduk Split. Iar chestia asta am făcut-o tot pe banii noștri, că nu ne-a dat nimeni nimic. Cu alte cuvinte, un oraș de 320.000 de locuitori, mai mare decât Cluj-Napoca, mai mare decât Craiova și de patru ori mai mare decât Târgu Jiu, nu merită un stadion cu finanțare guvernamentală. De fapt, să nu exagerăm. Există o promisiune și pentru Iași. Am urma să primim la un moment dat 5 milioane euro prin Compania Națională de Investiții pentru construirea unui stadion de rugby de 8.000 de locuri. Când vor veni banii, când va fi construit și unde, asta nu se mai știe. Bine că se știe când se vor tăia panglicile la Craiova și Târgu Jiu, că la Cluj-Napoca s-a tăiat deja.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *