În drum către USL, o îmbucătură la Cavaleru’ Medieval

Pentru a-şi mai exersa mâna, conu’ Costică Simirad a lansat zilele trecute către primarii fugari din USL o invitaţie la un castron de ciorbă tovărăşească şi o friptură în sânge, la care vreo 20 de maţe fripte s-au şi prezentat la ora stabilită.

Cina cu pricina a fost atât de tainică, că numai lăutarii de la Bolta Rece şi udătorii de la Starea Civilă nu au aflat. În rest, de la ultimii muncitori disponibilizaţi de la Fortus, aflaţi la cules ciuperci pe dealul Cetăţuii, locatarele casnice din blocurile de vizavi de Castel, paznicii de la Târgul de Cherestea şi şoferii de la balastieră, care aflaseră de la radio despre chermeză, s-au prezentat, jurându-se pe ziua de mâine, că de poimâine vin să se înroleze şi ei în UNPR.  „Mulţi dintre primari s-au săturat de dictaturile celor doi, a lu’ Fenechiu şi Gigi Nichita. Ba chiar, la vederea aparatelor, nu s-au mai ferit, ci au venit, după cum vedeţi, în faţa blitz-urilor, ca nişte eroi, şi şi-au spus răspicat poziţia”, a declarat Simirad.

Într-adevăr, o parte dintre primarii veniţi la chiolhan, după momentul de surpriză imortalizat de aparate, şi-au revenit şi au început să glăsuiască împotriva celor pe care i-au aplaudat până la bătături la toate congresele. „Ni se fâlfâie de Nichita! Dacă tot faci poze, să-mi dai şi pentru acasă, că la soţie nu o să pot să-i duc nicio nica de aici, că mă controlează la ieşire. Măcar o poză cu curcanu-n gură să-i duc, să nu creadă că am fost la muieri”, au zis câţiva dintre traseişti.

Printre aceştia s-au putut remarca Vasile Baciu, alintat de alegătoare Corneluş de la Schitu Duca, Ivan cel Groaznic de la Ierbiceni, primarul cel karatist de lângă fosta vărsătoare de la Tomeşti, cel de pe malul Siretului sau Lupu de la Ciurea, care s-a afişat într-o vestă de piele marca Zanea, cu multe buzunărele unde să încapă fursecuri şi ceva pipote.

Printre şmecherii care au stat în capu’ mesei, s-au mai făcut remarcaţi Cristian Nechifor, zis Balon, Luminiţa Iordache, atenţie!, cu soţul, şi cocalaru’ Tonel Cazacu, ultima achiziţie a UNPR, cu ochelarii aruncaţi pe vârfu’ capului.

S-a mâncat şi s-a băut cât s-a putut. Câţi s-au îmbătat, n-am mai aflat, fin’că n-am mai stat.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *