Irina Dorneanu, cel mai bun sportiv ieşean în 2011

Fără festivismul de altă dată, dar cu mult bun gust, „Gala Sportului Ieşean“ a adus, la finele anului trecut, la Dublin Pub, crema sportului ieşean.

Irina Dorneanu

Irina Dorneanu

Aşa cum era de aşteptat, de la eveniment nu au lipsit reprezentanţii partidelor politice. PSD-ul a fost reprezentat de primarul Gheorghe Nichita, europarlamentarul Cătălin Ivan, vicepreşedintele CJ Constantin Adăscăliţei şi preşedintele CTS din cadrul Primăriei, Sorin Iacoban, în timp ce din partea pedeliştilor au fost prezenţi senatoarea Mihaela Popa, consilierul ANST Cristian Bocşa şi coordonatorul regional ANST Ciprian Paraschiv.
Pe lângă sportivii din cele două clasamente întocmite pentru sporturi olimpice şi sporturi neolimpice, au mai primit premii de excelenţă cele mai bune echipe ieşene (CFR Olimpia ACB Iaşi – popice, LPS Iaşi şi Terom Z Iaşi – handbal, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – futsbal, CSŞ Unirea Iaşi – baschet, CS Penicilina Iaşi – volei, Poli Agro Unirea Iaşi – rugby), cei mai buni atleţi veterani din sportul ieşean (Neagu Mazilu – de la CFR Iaşi şi atleţii veterani conduşi de Costache Radu), cel mai bun popicar din România pe acest an, Ion Cercel (CFR Olimpia ACB Iaşi) şi cea mai bună şahistă de la CS Politehnica Iaşi, Irina Bulmaga.

Au mai primit plachete de excelenţă sportivul Florin Cojoc, calificat la Jocurile Paralimpice de la Londra 2012, rugby-stul ieşean Mihăiţă Lazăr, care evoluează în Franţa şi arbitrul FIFA Ionel Popa, care s-a retras recent din arbitraj.
Iată clasamentele celor mai buni sportivi ieşeni în 2011

Sporturi olimpice

1. Irina Dorneanu (canotaj, CSM Iaşi);
2. Vlăduţ Simionescu (judo, CS Politehnica);
3. Irina Ciobanu (tenis de masă, CS Politehnica-Tehnopres);
4. Alin Moldoveanu (tir, CS Omega Tehnoton);
5. Mihaela Petrila (canotaj, CSM);
6. Andreea Ionescu (atletism, CS Politehnica);
7. Diana Pavel (gimnastică ritmică, CSŞ Anghel Saligny);
8. Alexandru Ferariu (judo, CSM-CSŞ Unirea);
9. Cătălin Atănăsoaie (atletism, LPS);
10. Alexandra Iliuţă (atletism, LPS).

Sporturi neolimpice:

1. Gabriela Ivan (radioamatorism, CSM);
2. Florin Obreja (Qwan Ki-do, CS Dao);
3.  Simona Grigoraş (Qwan Ki-do, CS Long Ho Paşcani);
4. Mirela Ancuţa (Qwan Ki-do, CS Long Ho Paşcani);
5. Dan Ursu (Qwan Ki-do, CS Dao);
6. Felix Diumea (Qwan Ki-do, CS Dao);
7. Dragoş Bălăiaşa (karate tradiţional, CS Enpi);
8. Irina Pascaru (karate tradiţional, CS Enpi);
9. Marius Adăscăliţei (karate tradiţional, CS Enpi);
10. George Birică (culturism, CSM).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *