Consilierii locali şi-au tras crâşmă în centrul Iaşului

Au băut, au mâncat de s-au îndestulat, chiar şi acasă şi-au luat, şi apoi au votat. Este vorba despre o parte dintre consilierii locali care, contra unui blid de mâncare (n.r.: a se vedea şi cazul oamenilor din Primărie care sunt cumpăraţi cu o tochitură la Familial) şi a unui sifon cu bere Timişoreana, au concesionat unui traficant de maşini, Adrian Copacinschi, vestigiile de la CUB. Suma pe care s-a făcut concesionarea, de aproape 10 mii de euroi, este una modică şi poate ascunde în spatele ei un comision gras dar şi sute de ciorbe şi pireuri pe care Copacinschi le-a băgat în burţile viceprimarului Romeo Olteanu, şi a unora dintre consilierii locali, dar şi membri ai Comisiei de Urbanism, printre care Sorin Ionescu şi Cătălin Toma.
Peste calitatea de traficant de maşini, Adrian Copacinschi mai este cunoscut şi prin scandalul în care a fost prins în urmă cu câţiva ani, referitor la deţinerea şi exploatarea ilegală a unui hectar de pădure în Huşi. Copacinschi a cochetat şi cu politica, în anul 2002, acesta fiind ales la conducerea filialei ieşene a Uniunii Forţelor de Dreapta. Tocmai de aceea, acum îşi permite să împartă şi în stânga şi în dreapta, numai să mai acapareze şi acea mină de aur din centrul Iaşului. Totul pe o ciorbă. Şi nu e de burtă…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *