Leonida Antohi: „Am putea avea patru sportivi la Olimpiadă“

Leonida Antohi

Leonida Antohi – Directorul clubului "CS Politehnica Iaşi"

Directorul clubului CS Politehnica Iaşi, Leonida Antohi, a declarat că la Olimpiada de anul viitor, de la Londra, gruparea ieşeană ar putea fi reprezentată de patru sportivi.

„Am putea avea patru sportivi la Olimpiada de anul viitor, de la Londra. Judoka Vlăduţ Simionescu, atleta Angela Moroşanu, pistolarii Vlad Săucă şi Vlad Săcăleanu sunt marile noastre speranţe. De asemnea, Florin Cojoc va participa la Olimpiada persoanelor cu dizabilităţi. Pentru aceştia facem eforturi mari să le oferim condiţii deosebite de pregătire. Lui Simionescu îi asigurăm prezenţa la două turnee în Germania şi unul în Belgia, Federaţia de Judo ocupându-se de alte trei turnee internaţionale, Moroşanu este acum în Portugalia, iar pistolarii vor trage la Munchen, Haga şi la Europenele din Norvegia”, a spus Leonida Antohi.

Oficialul clubului ieşean a mai precizat că gruparea pe care o conduce a obţinut 319 clasări pe podium la concursurile interne şi internaţionale din 2011:

„Ne mândrim cu faptul că sportivii noştri au obţinut, în 2011, un număr de 319 medalii, 124 de aur, 94 de argint şi 101 de bronz, 248 de medalii fiind obţinute la concursurile interne şi 71 la competiţiile internaţionale“.

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *