Liberalii (şi presa) au muşcat momeala lui Antonescu şi Fenechiu

Întâiul trădător al lui Călin Popescu Tăriceanu, Relu Fenechiu, s-a “contrat” cu actualul lider al PNL, Crin Antonescu, pe tema organizării unui Congres extraordinar în partid. Pe fondul nemulţumirilor unor liberali în ceea ce priveşte alianţa cu PSD, Antonescu a vrut să pună capăt ideilor de puci şi a pactizat cu Fenechiu.

În debutul Delegaţiei Permanente de pe malul mării („vânturile, valurile”, vorba Poetului), Antonescu i-a întrebat pe liberali dacă vor un Congres extraordinar, propunerea liderului PNL fiind primită cu râsete. Ulterior, Antonescu s-a adresat direct lui Fenechiu, aflat în primul rând din sală. “Domnul Fenechiu, da sau nu?“. “Ar fi o idee…“, a venit răspunsul cu zâmbetul pe buze al liberalului ieşean. Odată încheiat scurtul dialog, niciun liberal nu a îndrăznit să conteste mandatul lui Crin.

Potrivit presei centrale, atât Fenechiu, cât şi Varujan Vosganian îi cer lui Antonescu să-i includă în viitoarea guvernare, primul la Transporturi, iar al doilea la Finanţe (ca să vezi!). Refuzul lui Antonescu a dus la o tensionare a relaţiilor cu cei doi ieşeni, însă Fenechiu nu scapă nicio clipă să-i facă pe plac şefului PNL atunci când vine vorba de alianţa cu PSD, ştiut fiind faptul că liberalului ieşean îi convine de minune concubinajul roşu-gălbui. Doar el a luat şi continuă să ia grosul potului…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *