Lista alimentelor care afectează fertilitatea la bărbați

Bărbaţii care consumă zilnic mezeluri şi carne procesată au şanse mai mici să procreeze, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Harvard. Astfel, bărbaţii care consumau carne procesată zilnic aveau în proporţie de 5,5% spermatozoizi „normali”, în comparaţie cu 7,2% în cazul bărbaţilor care consumau mai rar acest tip de aliment, din cauza pesticidelor din carnea roşie, care interferează cu hormonii. Cei care vor să îşi sporească şansele de a avea un copil ar trebui să înlocuiască mezelurile şi carnea procesată cu peşte, mai ales cod şi halibut. Peştele alb este bogat în zinc, care are efecte benefice asupra fertilităţii.alimente_fertilitate

Studiul a urmărit obiceiurile alimentare în rândul a 156 de bărbaţi, care urmau tratament de fertilizare in vitro împreună cu partenerele. Aceştia au fost întrebaţi de câte ori consumau carne procesată, carne albă şi roşie, peşte alb, ton şi somon. S-a descoperit astfel că bărbaţii care consumau peşte alb cel puţin de trei ori pe săptămână aveau o calitate a spermei mai bună decât cei care consumau peşte rar sau deloc.

„Relaţia dintre alimentaţie şi fertilitatea masculină este interesantă, iar acum avem dovezi convingătoare că bărbaţii care consumă mai multe fructe şi legume proaspete au o calitate mai bună a spermei”, a precizat Allan Pacey, preşedintele Societăţii Britanice de Fertilitate.

Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea Cambridge au estimat că incidenţa cancerului de colon, a bolilor cardiovasculare şi a diabetului au scăzut cu 10% în cazul pacienţilor de sex masculin care au redus la jumătate consumul de mezeluri şi carne procesată.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *