Maestrul Mălăele, într-un spectacol caritabil şi memorabil la Iaşi

Horatiu-Malaele

Horatiu Malaele

Cunoscutul şi îndrăgitul actor Horaţiu Mălăele va susţine, vineri, 20 mai a.c., la Teatrul Luceafărul din Iaşi, un spectacol în scop caritabil, pentru a ajuta o fetiţă cu grave probleme de vedere. Ana Maria Tudorache, în vârstă de 12 ani, s-a născut cu pleoapele lipite, suportând, până la momentul de faţă, trei intervenţii chirurugicale. Operaţia finală la o clinică privată din Cluj costă peste 2000 de euro. Daţi-i o şansă!

Maestrul Mălăele, aşa cum îl ştim cu toţii, plin de o sensibilitate rară, poartă în suflet o dragoste aparte pentru toţi copiii. La Iaşi, el va încerca să o ajute pe o elevă orfană de tată, Ana Maria, de 12 ani, care are urgent nevoie de o operaţie la ochi. În acest sens, pe 20 mai 2011, începând cu ora 19.00, renumitul actor va susţine evenimentul cultural-artistic „Merit să văd!”, organizat de către 18 masteranzi la Marketing şi Comunicare în Afaceri, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia Rotaract Iaşi 2000 şi cu sprijinul unor sponsori locali.

Banii care vor fi strânşi la sfârşitul spectacolului ”Merit să văd!” vor fi donaţi Anei-Maria care va fi operată la o clinică oftalmologică privată din Cluj. Eleva locuieşte, în prezent, împreună cu mama ei, ambele supravieţuind doar dintr-un singur venit, alocaţia copilului. Ana Maria Tudorache a suportat până acum trei intervenţii chirurgicale în urma cărora i-a fost redată vederea într-o foarte mică măsură.

O pleiadă de poezii superbe într-o interpretare unică a artistului

În cadrul evenimentului se înscriu încă două momente artistice secundare. Primul va fi coordonat de coregrafa ieşeană Ligia Delia Grozdan de la Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, Departament Teatru, şi sustinut de studenţi de la UAGE şi dansatori la „Academia Show”, iar al doilea va fi susţinut de elevii cei mici de la Palatul Copiilor din Iaşi, sub îndrumarea profesoarei Anca Apetroaie.

Coregrafa Ligia Delia Grozdan, care este şi mama actriţei ieşene Laura Cosoi, a menţionat că evenimentul caritabil „Merit să văd!” constă preponderent într-o susţinere scenică a recitalului ”Sunt un orb” de către maestrul Horaţiu Mălăele, un recital compus dintr-o pleiadă de poezii superbe. Artistul Mălăele vorbeşte despre dragoste picturală, de mamă, prin versurile unice ale renumiţilor poeţi Nichita Stănescu, Teodor Paca, George Topârceanu, Emil Brumaru, Mircea Micu, George Ţărnea, Geo Dumitrescu, Nazim Hicmet şi, nu în ultimul rând, Adrian Păunescu.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *