Sala de sport a Colegiului „Mihai Eminescu“ a găzduit, week-end-ul trecut, cea de-a şaptea ediţie a Cupei Iaşului la Okinawa Karate Isshinryu.
La această competiţie au participat peste 200 de sportivi din Nordul Moldovei, la probele de kata, kata sincron şi bogu kumite.
Interesant este faptul că acest stil de karate este practicat doar în zona de nord a Moldovei, în momentul de faţă existând cinci cluburi: Torakai Iaşi, Torakai Botoşani, Ryukai Suceava şi Hakukai Bacău şi Viitorul Hârlău. La înterecera de la Iaşi au participat doar primele patru reprezentante ale stilului Okinawa Karate Isshinryu, plus alte trei cluburi de Shotokan, CS Dynamic Dojo Iaşi, CS Kokoro Iaşi şi CS Ronin Iaşi.
Isshin-Ryu este un stil de Okinawa Karate fondat de Tatsuo Shimabuku în 1953. În traducere literară, denumirea stilului este „Metoda unei singure inimi“.
#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}
„Părintele“ acestei arte marţiale în Moldova este Senior Instructor Andrei Trandaf, 4 Dan Karate Isshinryu şi 3 Dan Kobuko WKF.
„Isshinryu este ca răspândire al doilea stil de karate practicat în lume şi are cei mai mulţi practicanţi în SUA. În Europa, acest stil a apărut în anii 1980. În România, acest stil de karate a fost adus de către mine, din Danemarca, unde l-am practicat câţiva ani. Împreună cu alte discipline am dorit să formăm o federaţie, dar acest lucru nu s-a mai materializat, astfel că m-am decis să facem o federaţie de Okinawa Karate Isshinryu, cel mai târziu la începutul anului viitor“, ne-a spus Andrei Trandaf.