Din ciclul „Dreapta sunt eu”, ieşeanul Răzvănel Ungureanu (prescurtat – MRU), fost utecist, şef peste spioni şi reîncarnat acuma, supt acoperire, în tânără speranţă a politichiei de Dâmboviţa, o arde cu ideologia în fasole rău de tot. În vreme ce colegii săi din Pedeleu se dădeau de ceasul morţii să găsească şi ei ceva cari să-i ajute să mai scoată capul prin presa acaparată cu dibăcie de mastodontul de Useleu, MRU al nostru ce credeţi că face? Scuipă acolo unde a păpat o bucată bună de pânică, unsă cu alifii scumpe şi deo-stick Armani, chiar dacă numa vro două luni, cât Pedeleul l-o făcut să intre în istorie ca premierul cel mai iute zburat din funcţie din istorie.
Aşa aflăm noi că, la „comemorarea” de un an a Guvernării lui Grin şi Bonta, MRU de la Iaşi a mai dori să adauge încă una, aceea a unui an de orbecăire pe centura politichiei a Pedeleului şi a restului mişcărilor populare, civice ori de revoluţie născute asemenea unor bucăţi de meteorit la intrarea în atmosferă. „Problema nu este sǎ faci o carte neagrǎ a guvernǎrii. Dincolo de ceea ce nu a fǎcut sau a fǎcut prost USL, cred cǎ ar trebui sǎ facem o carte neagrǎ a opoziţiei. Eu promit cǎ o voi face. De ce Opoziţia nu reuşeşte sǎ fie unitǎ nici acum, dupǎ un an de zile? Cred cǎ a venit momentul unei asemenea analize, radiografia unui an de opoziţie”, decretează sec MRU, mai bine chiar decât ar fi zis-o Bonta într-o confruntare de unu la trei cu Vlaga, Boc şi Lenuţa Udrea.
Iar ca oda închinată Useleului să fie completă, spionul deghizat chiar e mirat de organizarea de care dă dovadă măgăoaia cu Bonta-n frunte, spre comparaţie cu degringolada celor care se cred de dreapta, dar cari ar imediat spre stânga, dacă acolo ar mirosi niţel a voturi, funcţii prin CCR, ori şefii pe la SRI şi SIE. Semn că ori MRU îşi pregăteşte intrarea în Useleu, ori cineva se pregăteşte să sufle în lumânare la Pedeleu. Două din una. Alegeţi voi, că noi ne-am săturat să ne dăm cu presupusul. (Utecistul de Serviciu)