Copiii vor putea primi şi lapte bătut, sana sau chefir în cadrul programului „Laptele şi cornul”, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin! Mare şmecherie! Până acum, elevii primeau lapte dulce-acrit, adică dulce, dar fermentat din cauza condiţiilor de depozitare. De acum încolo, şcolile vor putea lăsa mâncarea aiurea şi o vor oferi pe post de „produs maturat”, că oricum nu contează şi nu o mănâncă nimeni.
Totodată, actul normativ permite o mai mare flexibilitate în procedura de achiziţie publică, pentru obţinerea unor preţuri cât mai competitive şi eficientizarea utilizării banilor publici, mai anunţă Guvernul. „Adică, atenţie, mă pui de lele, vedeţi voi cu cine vă puneţi dacă vă băgaţi peste licitaţiile noastre! Vă ia Mama Gaia dacă ciozvârta voastră va fi mai ieftină decât a noastră. Voi ne–aţi făcut, noi vă omorâm, să fie clar!”. Cam aşa s-ar traduce comunicatul.
Puţină istorie uitată
Programul „Cornul şi laptele” a fost lansat pe timpul lui Adrian Năstase, care a şi uitat de ce l-a pus în practică. Parcă voia să-i ajute pe copii, dar nu este sigur fiindcă puştii lui mâncau icre de Manciuria şi beau lapte de cocos, iar cel de la Joiana era bun doar pentru îmbăiere, întru salvarea tenului şi veşnica lui prospeţime. Între timp, după niscai ani de pârnaie, probabil a uitat de tot. Pentru unii puşti, pomana a fost bună. Ei au înghiţit dumicatul amar şi laptele acrit, ca alternativă la răbdările prăjite de acasă. Pentru alţii, a fost un motiv de bătaie în recreaţia mare, că nu face shaorma câte gaze poate scoate o cutie de lapte fermentat.
Apoi, s-au adăugat şi mere. Lapte, corn şi mere. Bun, dar irealizabil fiindcă românii nu mai au livezi. Taci că Daniel Constantin a găsit reţeta perfectă – chefirul! Aham! Din ăla de capră, sau un banal iaurt, fabricat din resturile rămase prin fabricile de caşcaval? Oricum copiii nu cunosc diferenţa, aşa că unii vor înghiţi laptele bătut cu biscuţi, alţii îl vor turna pe catedră, supăraţi că diriga le-a spus că trebuie să-şi tundă chica crescută în timpul verii. Cine a mai pomenit elev cu frizură stil „ţepi” şi care soarbe din paharul cu lapte bătut? Numai fraierii cu caş la gură şi matricolă pe guler fac aşa ceva. Băieţaşii o dau pe chiştoace ori o gura de vodcă aruncată peste gard de la liceul vecin, că doar n-o fi foc.
Ia s-o vedem şi pe asta!
Ce-i lipseşte ideii ministrului? Controlul! Ca să fie sigur de reuşită, ar trebui să numere câţi copii chiar apreciază ideea lui şi la câţi ţine de foame. Cei cărora chefirul le prisoseşte ar trebui şterşi de pe listă, ca să nu cheltuim inutil bani cu ei. Odată cu livrarea produselor, apoi cu salariul femeii de serviciu, singurul martor tăcut al bătăilor cu lapte acrit din recreaţia mare.
Bun, şi ce să punem în loc? Un dărăb de pizza ori un castron cu hamsii, fiindcă merg perfect cu berea dintre ore. Ei, da, iarăşi vă luaţi de junk-food! Ce dacă e toxic? Ştiţi voi un motiv mai bun pentru un chiul în masă decât savurarea hamsiilor în recreaţia mare? Urmată, evident, de o hidratare pe măsură fiindcă aşa scrie la carte – consumaţi câte 2,5 litri de apă pe zi! După ce v-aţi pus burta la cale cu hamsii guvernamentale!
Săraru Plevuşcă