Terasa "Vanătorul"

De mai mult timp mă aţineam să scriu despre terasa Vânătorul din Târguşor Copou, dar nu ştiu cum s-a brodit că de fiecare dată, luându-mă cu treaba, am tot uitat. Ete că a trebuit să iau o ţeapă de zile mari ca să mi se împrospăteze memoria – pentru o bună perioadă de acum înainte – destul cât să nu mai calc vreodată pe acolo, fie şi cu preţul unei consumaţii gratuite. Mare atenţie, prieteni dragi, să nu care cumva să confundaţi terasa Vânătorul cu bomba de la intrare, fără autorizaţie de funcţionare (de la Primărie) din Parcul Expoziţiei, pornită cândva de bunul meu amic Puiu Tudose, ca să i-o lase plocon lui fra’-su. Mă refer la terasa aia mare, pe care o ştiu toţi ieşenii încă de pe vremea comuniştilor şi care printr-un şmen – care nu face obiectul rândurilor de faţă – a fost preluată, prin privatizare, pe doi lei de un anume băiat isteţ pe nume Colea Alexandrov (frate de-al constructorului cu acelaşi nume), care acum nu face decât să-şi pape împreună cu amanta cei circa 10.000 de euro încasaţi lunar de la fraierii care au preluat-o în administrare. E totuşi o sumă importantă, aşa că voi fi îngăduitor cu administratorii de la SC Cristi’s Store SRL. În fond, când ai mulţi bani de dat, nici pretenţiile nu pot fi mari dacă ai de ales bucătari sau personal care să deservească lumea la masă.

O ţeapă de zile mari!

Aşadar, duminică, 8 mai a.c., am avut proasta inspiraţie de a mă opri cu nişte amici la o bere, pe terasa de la Vânătorul. A fost o după-amiază frumoasă, aşa că terasa era plină ochi. Fiind vorba de acelaşi patronat ca la Oscar (despre care auzisem că ar face mâncare bună) am comandat şi mâncare: salată de vinete, aripioare de pui cu piure de cartofi, gogoşari în oţet, ciolan cu fasole, crap cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi, 10 mici, niscai beri şi vinul casei. Roşu. Acestea din urmă au fost Ok. Salata de vinete a fost bunuţă şi ea, deşi corect era să fim anunţaţi înainte de a comanda că e cu maioneză. Unii o preferă fără. Foarte bun ciolanul cu fasole, nimic de zis! În schimb, crapul prăjit nu a fost un peşte pus pe o farfurie – cum de altfel se aştepta consumatoarea care l-a comandat – ci un fel de scovergi, mai multe la număr, date prin mălai şi prăjite în ulei la tigaie. Să nu vă închipuiţi că acele scovergi aveau vreo fărâmă de carne prin ele. Erau nişte dungi de grăsime de crap de crescătorie cu porţiuni de carne din aia neagră, care de regulă se dă la pisici înainte de a pune peştele bun în tigaie. Chestia aia nu a putut fi mâncată. Au venit şi micii: 10 la număr, foarte negri, atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru, cu un miros înţepător şi puternic condimentaţi, semn că puteau fi „reciclaţi”. Nu puteau fi mâncaţi, aşa că i-am returnat, cum erau, după ce am gustat fiecare din câte unul. Pentru că ne-am stricat seara, dând bani pe resturi alimentare, am cerut nota ca să plecăm, apoi am plătit, inclusiv salata de gogoşari, care nu ne-a fost servită la masă. Pentru orice eventualitate, am cerut factură şefei de local, care nu a ezitat să ne ia banii pentru mizeriile servite la masă, inclusiv pentru gogoşarii în oţet păstraţi la ei în cămară.

Aşa că, oameni buni, aveţi grijă când mergeţi la terasa Vânătorul: sub nici o formă nu comandaţi mici şi crap prăjit! Nu numai că vă aruncaţi banii, dar riscaţi să vă alegeţi şi cu vreo boală. Sugerăm inspectorilor de la Gardă să numere borcanele cu gogoşari, iar celor de la Sanepid să mai ridice cuantumul şpăgii. Nu de alta, dar la cât de mare e riscul de a face acolo o toxinfecţie alimentară, vor trebui să facă mai multe controale…