O perspectivă neagră îi bântuie pe bugetarii ieşeni: plată după muncă!

* un proiect guvernamental stârneşte panică printre frecătorii de mentă de prin instituţiile publice ale târgului * nu peste mult timp, aiştea s-ar putea să fie plătiţi în funcţie de tonele de frunze tăiate la câni

Tocmai când ne gândeam şi noi să renunţăm la apucăturile de jurnalişti bârfitori şi să ne găsim un servici serios, adică din acela la stat şi cu tăiet frunze la câni, iaca visurile noastre s-or văzut spulberate cu totul. Nu mai are rostu acum să vă spunem de unde ni s-o tras nouă lehamitea faţă de scriitură, dar câteva motive esenţiale pentru care îi invidiem pe bugetari tot merită să vă spunem.

În primul rând, frăţie, pentru zilele libere. Alea multe, legale şi nelegale, cu cruce roşie sau fără în calendar. Ortodocși, greco-catolici, musulmani, bugetarii le ţin pe toate. Fără excepţie. salarii_bugetari_2Iar dacă e liber de Rusalii, atunci musai vine Guvernul şi zice să mai dăm una zi plătită legal, că poate stimulăm turismul. De Paşte ce să mai vorbim? Că dacă pică de unu a lui mai înainte, atunci musai sărbătorile trebuie cuplate, ca să înflorească margaretele de pe pensiunile Bucovinei. Apoi, concediu, frate! La stat nimic nu e mai sfânt decât termenu de concediu. Ţi-ai făcut băgăjelu, ai încasat frumuşel bonurile de vacanţă date de madamesa Udrea şi ai tulit-o la băi sau pe Litoral, într-un sejur din acela de 18 zile, prin sindicat, ca pe vremea Împuşcatului. Nu tu telefon de serviciu, nu tu colegi care să îţi ceară să le faci vreun comision, în loc să-ţi odihneşti ciolanele pe nisipul fierbinte. După concediul de vară, vine apoi toamna. Dacă eşti la vreo regie care se respectă, atunci musai tre’ să te învârţi de vreo primă pentru murături, de zacuscă pentru iarnă ori măcar de nişte struguri de tras la teasc. Nu de alta, dar iarna-i lungă, iar statul tre’ să aibă grijă de angajaţii săi, indiferent de sezon. Nici bine nu ai terminat de îmbuibat boxa de la subsol, că vin Sărbătorile de Iarnă. Iară zi liberă de 1 Decembrie, de Sfântu’ Neculai, Sfântu’ Crăciun, de Moş Gerilă, Sfântu’ Ştefan, Sfântu’ Vasile şi Sfântu’ Ion, beţia sfârşindu-se odată cu ultima îmbucătură de salată de beuf, abia spre Bobotează. Şi uite-aşa începem un nou an, pregătindu-ne să întâmpinăm cum se cuvine Ziua Unirii, Mărţişorul, Ziua Mamei şi Ziua Bărbatului, Ziua Copilului, Ziua Pământului şi a Zonelor Umede şi Ziua Drapelului. Iar dacă de la Cotroceni se dă vreo dispensă, se poate sărbători în avans chiar Ziua Imnului, că tot am văzut că se poartă…

Facem planu cu cincinalu

Toate acestea sunt însă pe cale să se prăbuşească. Cum spuneam, când ne venea să facem şi noi pasul cel mare după o viaţă de trudit la patron, parcă ne mai gândim oleacă. Să nu credeţi acum că dispar sărbătorile de care am amintit mai sus, că, vorba Curţii Constituţionale: foaie verde catifea, ce se dă nu se mai ia! Adică, ce e dat, e bun dat, că e un bun câştigat, care nu se mai poate lua înapoi fără despăgubiri babane.

salarii_bugetari_1O găselniţă, însă, tot a găsit el premierul Bonta. Cică, nu peste mult timp, salariul  angajaţilor de la stat urmează a fi alcătuita dintr-o parte fixă şi o alta în funcţie de… performanţele profesionale individuale obţinute în întrecerea socialistă. Cu alte cuvinte, ţi-ai făcut planul, primeşti un bonus la salariu. Ai tras chiulul şi ai dus-o numai în schimburi de tură şi concedii medicale de răceală în sezonul estival, nu eşti penalizat, dară primeşti numai salariu, spre ruşinea colectivului din care faci parte. Noi, unii, nu ştim câtă fericire ar aduce o asemenea veste prin armata bugetărească de prin târg…

Cine-i harnic şi munceşte…

Ştim însă unele instituţii care toacă de ani buni frunză la câni, încasând salarii babane fără ca măcar să ştie cineva că egzistă. Şi să nu credeţi că ne referim aicea la vajnicii apărători ai cerului Moldovei de la Centrul Regional Antigrindină, dară nici de la zecile de agenţii şi comiţii împărţite după coloritul politic ori după cine şi cât a mai cotizat la partidoaiele din târg. Despre aiştea vom reveni însă în numerele viitoare, ca să le comparăm noi după declaraţia de avere, vilele dosite de ochiul vigilent al lui ANI ori după raportul salariu / productivitatea muncii, aşa cum scrie la proiectul de Hotărâre de Guvern.

Până atunci, însă, vă dorim concediu plăcut. Ne revedem de 23 august, la demonstraţie. Oare anul ăsta se mai ţine?!

Holiday Vin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *