Retras în munţii Neamţului pentru a căuta noi energii electorale, deputatul Daniel Oajdea pregăteşte o nouă ofensivă pentru recucerirea Parlamentului. Cu stindardul Partidului România Unită fluturând peste fruntea greu încercată de avatarurile slalomului printre formaţiuni politice, Oajdea priveşte din vârful Ceahlăului peste veşnica Moldovă, cea care abia dacă-i merită lupta pentru propăşirea economică. Dar mai multe despre ideile ce îi macină cugetul vajnicului cavaler ieşean, am aflat din jurnalul său personal.

• În fiecare zi mă felicit pentru ideea de a veni alături de nemţeni, în încercarea mea disperată de a aduce bunăstarea şi pe aceste meleaguri minunate. După ce i-am fericit pe ieşeni cu roadele îmbelşugatei mele cariere parlamentare, a venit vremea să le ofer şi altora şansa de a se bucura de mintea-mi sclipitoare şi neobosita-mi activitate în slujba cetăţenilor.
• Dar deja simt că mă înfierbânt scriind aceste rânduri, aşa că va trebui să deschid fereastra pentru a mă răcori sub măreaţa întunecime a Ceahlăului! Iată, ce privelişte mi se desfăşoară în faţa ochilor obosiţi de atâta studiu enciclopedic… simt cum din adâncurile munţilor Moldovei răzbat spre mine energiile getodace, care mă îndeamnă, cu glas bărbătesc: Daniel, mergi în Parlament! Da, le răspund eu, sunt gata să iau paloşul în mână şi să cuceresc cetatea Bucureştiului! Pentru voi o fac, fraţi răzeşi, pentru Ştefan cel Mare, pentru Ozana cea frumos curgătoare!
• Iaşul nu m-a vrut, iar pentru această ingratitudine o să-i pară rău. Nu va mai găsi în veci un om modest ca mine. De altfel, dacă voi reuşi să fiu din nou deputat, voi locui în Bucureşti într-o chilie. Vreau să fiu cel mai ascet parlamentar român, un fel de Daniil Sihastru al legislativului. Să mă strecor anonim pe holurile Palatului, să rămân acolo, uitat de lume, vreo şapte mandate. Iar când oi pleca de pe această lume, să mă zidească într-o coloană dorică, să fiu veşnic de pază la fruntariile democraţiei româneşti.
• Vor veni tinerii parlamentari în pelerinaj pe la mine, iar eu îi voi privi cu înţelegere, ca pe nişte muritori ce nu cunosc starea de graţie a politicii eterne. Uff, dar ce gânduri negre mă apasă… Ia să închid fereastra, că deja parcă prea tare mă pătrund teluricele energii getodace. Iar aşa, pe stomacul gol, n-are nici un farmec să-l invoci pe Zamolxis. Ia mai bine să trag o fugă pe la Clubul Gospodinelor, să bag în mine nişte sarmale de post şi un ploscă de vin bisericesc de la Sihăstria.