Oajdea, omul invizibil din Parlamentul României

Daniel Oajdea, deputatul ieşean propulsat în Parlament de fosta mamă a tuturor răniţilor, PP-DD-ul lui Dan Diaconescu, a reuşit performanţa de a nu i se adopta nicio lege atât în 2014, cât şi în întreaga legislatură. Cu alte cuvinte, vânătorul Oajdea a tras în Parlament doar cu gloanţe oarbe, simulând un asediu legislativ în folosul alegătorilor. Care alegători nici nu mai îşi aduc aminte cine e respectivul şi ce le-o mai fi promis în campanie. Bine, acum Daniel Oajdea este deputat independent, atât de partid, cât şi de electori, nemaidând socoteală nimănui despre inactivitatea sa parlamentară. Şi, uite-aşa, mai trece un an, mai trec doi, până la următoarele alegeri, când Oajdea va cita copios din Agamiţă Dandanache “Luptă, luptă şi dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *