Ovidiu Pricope, împărtăşind consătenilor câteva dintre cunoştinţele sale politice. În campanie, la târg

Aflat pe poziţia a enşpea pe lista candidaţilor PNL la alegerile parlamentare, Ovidiu Pricope, liderul liberalilor din Bălţaţi, şi-a intensificat în această săptămână prezenţa pe Facebook. Omul e foarte incitat de ideea că se află pe o listă şi se comportă ca atare. De exemplu, pe la începutul săptămânii intrase în panică la gândul că lumea nu-l bagă în seamă: „Important de ştiut! Am întâlnit oameni care nu ştiu ce se întâmplă duminică, 11 decembrie. Oameni buni, candidez şi eu, sustineţi PNL şi automat mă susţineţi şi pe mine!”. Apoi, aflat în vizită electorală în Podu Iloaei, Pricope promite un război pe viaţă şi pe moarte pentru un proiect major din viaţa comunităţii locale: “Am să mă lupt ca acest bazar să fie amenajat în condiţii decente”. În cele din urmă, Pricope scapă porumbelul pe taste: „Fiţi alături de mine pe 11 decembrie şi daţi-mi puterea de care am nevoie!”. Totuşi, cât chin pentru Pricope să-şi exprime esenţa agitaţiei sale: nevoia de putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *