Pedeliştii deschid baierele incompetenţei

Într-un moment de exces de putere, pedeliştii au decis comasarea alegerilor. Pe lângă faptul că măsura va ţine acasă o mare parte dintre alegători în ziua votului, aceasta favorizează şi pe actualii incompetenţi din funcţiile cheie ale statului. Gândiţi-vă, apoi, câţi cetăţeni turmentaţi vor reuşi să găsească căsuţa sugerată la paharul de vodcă, în condiţiile a şase buletine de vot, toate cu grosimea aferentă numărului de candidaturi. Dar, hai, să privim spre candidaţi!

Bravul Relu Fenechiu se va mai duce la judeţ? Nu, va merge din nou spre deputăţie, iar pe ieşeni îi va pricopsi cu Mugurelul înflorit în primăvara fenechiană, recte Mugur Cozmanciuc. Asta în cazul în care Victor Chirilă nu-şi aminteşte de bărbaţia pe care o arăta în alte împrejurări. Lipsa de viziune şi interesul personal al pedeliştilor nu stau, însă, în faptul că au comasat alegerile, ci în modul cum o fac – se păstrează actualul număr de parlamentari, deşi plesbicitul de acum nişte ani a dat un alt verdict. Mai mult, datele din recesământ nu vor fi folosite, respectiv numărul de locuitori din fiecare localitate, lucru ce ar fi redus cu mult numărul mâncătorilor de bani publici din deliberativele locale şi judeţene. La ce ne mai putem aştepta în condiţiile unui proiect de lege făcut de un ministru care şi-a luat bacul la 24 de ani? Orice, am zice noi, tot fac precum vor ei. Săracă ţară bogată, uite ce-ai ales!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *