Preţul terenurilor, în creştere cu 7%

De la începutul anului, pe piaţa imobiliară se observă două tendinţe. În timp ce preţul apartamentelor ridicate înainte de ’90 scade uşor, cel al terenurilor e pe un trend ascendent.

Până în 2007, preţurile la imobiliare (case şi terenuri) au crescut constant. În 2008 – 2009, bula s-a spart, iar preţurile s-au dus de-a dura. Acum, piaţa imobiliară pare că s-a stabilizat, ba chiar se raportează o uşoară creştere în cazul loturilor de casă. Cât mai costă un teren în Iaşi sau în comunele vecine? Reporterii „Bârfa de Iaşi” au prospectat piaţa şi vă oferă câteva repere.

120 euro în Moara de Vânt
În zona Podu de Fier – Moara de Vânt, preţul unui metru pătrat de teren se situează în jurul unei valori medii de 125 euro. La aceşti bani, găsiţi parcele cu suprafeţe între 500 şi 1.000 mp, cu toate utilităţile: gaz, apă, canalizare şi energie electrică.

Cea mai râvnită zonă
Preţurile sunt sensibil mai mari dacă intenţionaţi să vă luaţi un loc de casă în Copou, poate cea mai râvnită zonă imobiliară a Iaşului. La o scurtă trecere în revistă a ofertelor de pe piaţă, aveţi următoarele opţiuni: pe Toma Cozma, o parcelă de 500 mp se vinde cu 65.000 euro (adică 130 euro/mp). În zona fostei terase Breazu, tariful e de 100 euro/mp, dar şi distanţa e mai mare faţă de centrul oraşului. Pe Sărărie există un anunţ de vânzare a 350 mp, la un preţ de 110 euro/mp, negociabil. Tot în Copou, poziţionate excelent (peste drum de stadion) se află câteva parcele, ideale pentru construcţia de case. În cazul acestor loturi, se cere 200 de euro pentru un singur metru pătrat. Mai jos de Grădina Botanică e o suprafaţă de 1.200 mp în schimbul căreia proprietarul cere 204.000 euro, adică 170 euro/mp.

Mii de parcele în Bucium
După ’90, una din zonele spre care s-au îndreptat ieşenii dornici de casă pe pământ a fost Buciumul (cu tot cu zonele învecinate, Bârnova şi Păun). Încă mai sunt mii de variante pentru cei ce vor să-şi facă vile aici. 36 euro/mp pe partea stângă a şoselei Bucium, pe sensul de ieşire din oraş. Sau 50 de euro, pe dreapta, dar mai aproape de Iaşi. În Păun, o agenţie imobiliară anunţă vânzarea unui teren de 4.000 mp, parcelabil în suprafeţe de câte 1.000 mp. Acest teren poate fi achiziţionat în schimbul a 13 euro pe metru pătrat. Agenţia precizează că terenul beneficiază de drum de acces asfaltat, are gaz, apă şi curent electric. În plus, există o autorizaţie de construcţie valabilă pentru un imobil P+E+M. În Vişani, se găsesc variante şi cu 40 – 50 euro/mp. Tot în zonă, mai exact la Plopii fără Soţ e o parcelă de 1.000 mp pentru care proprietarul cere 27 euro/mp. Terenul are drum de acces betonat, gaz, apă, curent.

Scumpete în Centru
Un preţ destul de ridicat are o suprafaţă de teren de 1.200 mp, situată în Galata, peste drum de Lidl. Terenul are deschidere la trei străzi, iar pentru fiecare metru pătrat în parte, proprietarul cere 129 de euro. Adică, un total de peste 150.000 de euro. În acest caz este clar că poziţionarea excelentă face mare parte din preţ.

În Centru, preţurile sunt pe măsură. Pentru doar 356 de metri pătraţi, un ieşean solicită 130.000 de euro, adică echivalentul a 365 euro pentru fiecare mp. Dar sunt zone centrale unde preţul pe metru pătrat ajunge şi depăşeşte chiar 500 de euro.

În Valea Lupului pe stânga cum ieşi din Iaşi, după Casa Auto, există o ofertă la 90 de euro metrul pătrat. Mai sunt oferte şi în Valea Adâncă (20 – 30 euro/mp), în Păcurari, în spate la Total Gaz – 55 euro/mp sau în Galata, mai exact pe strada Podişului, cu 35 euro/mp.

Mai puţin în Holboca şi Tomeşti
În Nicolina există două oferte (de 800 mp şi, respectiv 500 mp), fiecare teren fiind scos la vânzare la un preţ de 38 euro/mp. În Holboca, în intravilan, pentru un lot de jumătate de hectar se cer 38.000 de euro. Şi în Tomeşti este scos la vânzare un teren în suprafaţă de 2.700 mp în schimbul căruia proprietarul vrea să obţină 27.000 de euro. În Iaşi, pe Poitiers, există un teren de 500 mp la un preţ de vânzare de 20 euro/mp.

În pădure, la Aroneanu: 3 euro/mp
Una din cele mai mici oferte vine din Aroneanu. Aici, 1.000 de metri pătraţi se vând cu doar 3.000 de euro, adică cu 3 euro/mp. Despre parcelă se spune doar că se află în intravilanul localităţii, „într-o zonă frumoasă şi liniştită, în apropierea pădurii”, dar nu se spune absolut nimic despre utilităţi. Probabil că acestea lipsesc.

Apartamentele vechi s-au ieftinit
Specialiştii ieşeni în imobiliare susţin că pe piaţa Iaşului se observă două tendinţe. Pe de o parte, preţul apartamentelor continuă panta descendentă, de uşoară ieftinire faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Se estimează că, de la începutul anului şi până acum, apartamentele (mai ales cele construite înainte de 1990) s-au ieftinit cu aproximativ 5%. Pe de altă parte, preţul terenurilor a crescut cu 6-7% în primul semestru din 2014. Explicaţia agenţilor e simplă: există cerere pe piaţa terenurilor, ieşenii preferă să-şi construiască o casă decât să cumpere un apartament, şi acela vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *