Pulsul industriei textile. Mâna doamnei, secretul succesului în confecţii

Se plâng că ultimii ani i-au lăsat fără clienți și fără profituri. Își plătesc salariații cu venituri „la normă”, iar norma e din ce în ce mai greu de realizat. În spatele lamentărilor celor care lucrează în domeniul confecţiilor stau cifre de afaceri de invidiat şi profituri pe măsură.

Doamnele de fier cu lipici la… arginți

Cel mai profitabil business din acest domeniu la Iași este, de anul trecut, Te Rox Prod. Compania păşcăneană condusă cu mână de fier de Doina CepalisDoina_Cepalis a reuşit performanţa ca anul trecut să realizeze venituri de 90 de milioane de lei, o cifră de afaceri de 88,4 milioane de lei şi un profit de neegalat pe piaţa de profil, de 1,6 milioane de lei.

Pe locul al doilea, cu un profit de 1,3 milioane de lei se clasează, conform rezultatelor financiare pe anul trecut, Eurotex Impex SRL. Compania a avut venituri de 25,7 milioane de lei şi o cifră de afaceri de 24,9 milioane de lei.

1,2 milioane de lei este profitul înregistrat anul trecut de compania care se află pe cea de-a treia poziţie în top. Este vorba despre o societate condusă de o altă femeie de afaceri, Irina Schrotter, anume Confecţii Integrate Moldova. Cifra de afaceri a companiei a fost de 24,3 milioane de lei, iar veniturile au totalizat 24,8 miloane de lei.

Firmele de tradiție abia gâfâie

Următoarea companie clasată se află, însă, la mare distanţă de primele trei în ceea ce priveşte profitul. Este vorba despre  o societate cu tradiţie în domeniu, IaşiTexIasiTex, care, în ciuda unei cifre de afaceri de 35,6 milioane de lei, a reuşit să obţină un profit de doar 70.365 de lei.

Cu un profit de zece ori mai mic, următoarea companie care a prins un loc în clasamentul firmelor de confecţii din Iaşi este Integrata Paşcani. Dacă mai demult a ocupat prima poziţie în acest top, Integrata a reuşit anul trecut să realizeze profit de doar 7.105 lei, cu venituri de 1,33 milioane de lei.

În timp ce companii destul de recent înfiinţate conduc clasamentele de profil, societăţi de tradiţie îşi numără pierderile. Acesta este şi cazul IasiConf SA, companie care în 2012 a raportat pierderi de 214.459 de lei, sau Nelmar SA, cu pierderi de 70.213 lei.

Croitoraşul cel viteaz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *