Radu Botez şi Varujan Vosganian, doi turişti dezorientaţi pe harta politică ieşeană. Convorbiri liberale

Recent anunţata candidatură a lui Radu Botez la Primăria Iaşi este de natură a-i da gânduri negre lui Marius Bodea şi asta pentru că, întotdeauna, reprezentantul ALDE s-a dovedit un tip având cu adevărat alură şi rigurozitate germană în activitatea sa de consilier local, spre deosebire de eticheta fără conţinut de „mic Iohannis” pusă de Blaga directorului de la aeroport. Întrebarea care se pune e cum se vor înţelege filogermanul Radu Botez cu şeful său, armeanul Vosganian, în perspectiva alegerilor locale. Ceva idei în această privinţă ne-am făcut după ce am surprins o discuţie între cei doi.

Varujan Vosganian: Ei, ce mai faci, Radule? Pune-mă în temă cu ce se mai întâmplă pe la Iaşi că, până mi-am cizelat ciocul, am pierdut avionul spre voi.
Radu Botez: Domnule Vosganian, vreau să vă precizez că astăzi m-am trezit la ora cinci, cincizeci şi patru de minute şi treisprezece secunde, tocmai pentru a-mi rezerva diferenţa până la ora şase, respectiv de cinci minute şi patruzeci şi şapte de secunde, pentru a întreprinde o depilare eficientă a firelor de barbă crescute revoltător de imprecis pe o suprafaţă de circa 45% din bărbie. Apoi, până la orele 7.42 am redactat un comunicat de presă, reuşind să fiu cu 18 minute mai rapid decât ieri.

intBun, bun, mă bucur să aud asta! Îmi place scrupulozitatea ta, mai ales că, înainte de a fi scriitor de Nobel şi parlamentar invizibil, am fost economist. Ce mai, îmi plac cifrele, mai ales procentele electorale!
Mă bucur că îmi apreciaţi spiritul cazon, seriozitatea prusacă, filogermanismul care…

Hei, hei, stai un pic! Uite, tocmai când îmi înmuiam pana în călimara genialităţii, mi-a venit o idee. Dacă Bodea e micul Iohannis, ce-ar fi ca ţie să-ţi spunem micul Bismarck?
Sper că vă referiţi la Bismarck, cancelarul de fier, şi nu la Bismarck al ofiţerului Papadopolinii, patrupedul rău care-l smotocea pe Bubico.

Oho, dar chiar mă surprinzi plăcut cu cunoştinţele tale enciclopedice din sfera literară. Chiar îţi voi trimite ultima mea carte, să îmi spui părerea despre modesta mea contribuţie la soclul prestigiului culturii româneşti.
Cu plăcere, dar, totuşi, îmi permit să aştept de la domnia voastră o strategie concretă pentru campania electorală.

Uf, de asta te vei ocupa tu, dragă Radule. Vreau performanţă de la voi. Să ieşi şi tu, şi Chirilă primar la Bârnova, să vin la vară acolo şi să-mi adap vâna creaţiei de la verdele pădurii şi susurul pârâiaşelor. Hai, la treabă micul meu Bismarck, şo pe micul Iohannis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *