Ramona Bălan merge mai departe!

Adică, în vacanţă

Fotomodelul Ramona Bălan se pregăteşte de vacanţă! Bac-ul fiind pe terminate, frumoasa ieşeancă dezvăluie întregii lumi cum i s-au părut examenele care le-a susţinut cu brio până acum:

Având în vedere faptul că am finalizat o altă etapă a vieţii mele, cea de liceu, consider că, în acest ultim an, m-am pregătit suficient şi am depus destul efort pentru a susţine examenul de Bac. Probele de competenţe au fost foarte emoţionante şi puţin stresante. Spun asta pentru că aveam în faţa mea profesorii care m-au învăţat şi m-au susţinut timp de 4 ani. Vroiam să demonstrez că învăţasem şi eram pregătită pentru aceste probe. În final am obţinut calificativele cele mai bune”.

Nu toate obiectele sunt pe placul elevilor, existând enorm de multe cazuri în care unele obiecte de la examene pot trezi frica:

“Proba de la istorie este cea care mă îngrozeşte, am o teamă. Ştiu că este istoria poporului nostru, dar nu o pot studia cu drag…”, mărturiseşte Ramona.

Ramona şi marea

Cu toate acestea fotomodelul abia aşteaptă să scape de toate grijile adunate de-a lungul anului pentru a se relaxa în vacanţă

“Dupa Bac mi-am propus să termin cu tot ce ţine de şcoală, pentru ca, mai apoi, să mă bucur în linişte. În luna iulie, voi aştepta rezultatele cu înscrierea la facultate, iar, în august şi septembrie, voi fi plecata într-o lungă vacanţă. Probabil că voi pleca şi pe litoralul Mării Negre, însă cea mai frumoasă vacanţă mă aşteaptă pe o insula a Greciei, împreuna cu sora mea”.

Viitoare studentă la Geografie (baftă!), Ramona îndrăgeşte natura, în special marea:

“Marea este favorita mea, spun asta pentru că îmi place apa, distracţia şi gălăgia. Îmi place să merg şi la munte dar nu în timpul verii”.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *