Rotarienii ieşeni strigă după ajutor

Viitorul preşedinte al Rotary Iaşi a fost internat în stare gravă la un spital privat din Istanbul

Paul Butnariu

Paul Butnariu

Ioan Câmpeanu, în vârstă de 52 de ani, unul dintre membrii marcanţi ai rotarienilor ieşeni, se zbate între viaţă şi moarte la o clinică particulară din Istanbul – Turcia. Cel care ar fi trebuit să fie ales în cursul acestui an, mai precis pe 4 iulie 2011, drept preşedinte cu drepturi depline al primului club Rotary înfiinţat în dulcele târg al Ieşilor, se luptă de luni de zile cu un cancer galopant. Mai precis, Câmpeanu suferă de o boală cruntă: neoplasm de coloană vertebrală. Potrivit medicilor specialişti, dacă metastazele vertebrale şi osoase nu sunt operate la timp, acestea pot dezvolta leziuni nervoase grave care să conducă la paralizie totală, ori chiar deces. În prezent, toţi membrii celor patru cluburi ieşene au sărit în ajutorul prietenului lor Câmpeanu şi s-au mobilizat rapid pentru a putea strânge suma de  20.000 de euro, bani necesari efectuării unei operaţii complicate.

Ioan Campeanu

Ioan Campeanu

„Este imperios necesar să strângem cât mai repede aceşti bani pentru a-i salva viaţa bunului nostru prieten. El este un om deosebit care, din mândrie, nu a vrut să apeleze la nici un ajutor financiar din exterior. Acum, se pare că, a ajuns la fundul sacului, şi nu mai are bani ca să se lupte cu această cumplită boală . El are nevoie de mai multe operaţii. Trebuie să-l salvăm”, spune Paul Butnariu, preşedintele Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie (CCI), şi unul dintre rotarienii cunoscuţi ai Iaşului.

Înfiinţată de profesorul Octavian Petruş, la Iaşi, Rotary este o organizaţie internaţională care cuprinde membri marcanţi din toate domeniile de activitate. Această organizaţie are drept scop asigurarea de servicii umanitare, încurajarea unor înalte standarde de etică şi promovarea păcii şi bunăvoinţei în lume. Potrivit regulamentului Rotary, conducerile au un mandat de un singur an de zile. Luna iulie marchează întotdeauna începutul unui nou an rotarian şi, implicit, schimbarea echipelor de conducere ale celor patru Cluburi Rotary care activează în prezent în oraşul celor şapte coline: Rotary Iaşi, Rotary Iaşi 2000, Rotary Iaşi – Curtea Domnească şi Rotary Iaşi – Copou. La nivel internaţional Rotary număra aproximativ 2 milioane de membri, constituiţi în peste 32.000 de cluburi, în două sute de ţări.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *