Scheletele de la Corso vor fi scoase la suprafaţă!

E clar că moda scheletelor seculare dezgropate în buricul târgului s-a mutat de la Bucureşti la Iaşi, taman la Corso, unde o echipă de arheologi coordonată de prof. Stela Cheptea îşi pregăteşte uneltele ca să scoată la lumină oseminte la fel de seculare precum cele din capitală. Solicitarea pare să fi venit din partea părintelui Merticaru, paroh al Bisericii Banu, care se zbate de mai mulţi ani prin instanţe şi pe la diferite foruri ca să recupereze bunurile imobiliare care au aparţinut cândva “bisericii calicilor” (după cum era denumită în vechime), dar şi pentru a reda liniştea răposaţilor înhumaţi în fostul cimitir din apropiere.

Când a preluat terasa şi a transformat-o în loc de fiţe pentru diverşi ciumpalaci, omul de afaceri (de etnie rromă) Ilie Foia credea că a împuşcat francul. Dar uite că nu a fost aşa. Afacerile i-au scăzut văzând cu ochii. Ba, mai mult, ghinionul pare să se fi extins asupra întregii sale familii, semn că locul profanat de comunişti şi amenajat ulterior de Foia e bântuit de energii negative. Printre cei mai afectaţi de acest blestem se detaşează socrul lui Ilie Foia, profesorul Nae Niculescu, cel care a pierdut bătălia pentru patrimoniul universităţii “Petre Andrei” în favoarea profesorului Doru Tompea. Să fi ştiut Foia în ce belea avea să intre odată preluarea terasei Corso, şi-a fi făcut o cruce, ar fi scuipat în sân şi ar fi mers mai departe. Acum e prea târziu. Lăcomia ţiganului a fost mai tare… smerenia şi respectul faţă de răposaţii din centru…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *