Mai țineți minte discuția noastră de rândul trecut, despre bac-ul nostru și bac-ul altora? Firește că o țineți minte, pentru că ne iubiți și ne sunteți cititori fideli și credincioși, mai ceva ca nevasta pentru care nu putem niciodată băga mâna în foc. Mai știți ce ziceam, că în Suedia nu este bac deloc, iar universitățile sunt în așa hal, că țara își adună specialiștii de la alții. Noroc că au o limbă absolut oribilă, că la cât de bine o duc, ar fi fost o țară de academicieni de import. Hai să vorbim despre asta azi, să fie un fel de episod doi. Ce face o țară care își exportă oamenii cei mai pregătiți într-una care e prea leneșă ca să și-i pregătească ea însăși? România, de o parte, Suedia, Franța, Marea Britanie sau oricare vreți, de cealaltă. În fond asta înseamnă economia de consum. De ce să pun cartofi, să-i ud, să-i păzesc de gândaci, să-i recoltez, să-i curăț, să-i tai și să-i prăjesc, când pot să-mi iau de la McDonalds paiele gata făcute?

Harta migraţiei
Că ne pleacă concetățenii în străinătate, mulți dintre ei pentru a munci pe bani mai frumoși decât cei de aici, iar alții pentru a face un ban frumos fără a munci, știm cu toții. Câți ne-au plecat, nu știm niciunul dintre noi. Or fi 500.000? Or fi 4 milioane? Depinde dacă ții cu partidul aflat la putere sau în opoziție. Depinde ce vrei să demonstrezi. Mulți cad de acord pe o cifră de vreo 2 milioane, plus minus. Eurostat, institutul ăla european de statistică zice că ar fi 2,4 milioane. Cei mai mulți, în Italia, ca la vreo 980.000. Foarte mulți și în Spania, unde cei mai mulți imigranți sunt români. Aici, și mai departe, vom vorbi doar de cei plecați la muncă. De ceilalți se ocupă poliția, nu presa. Partea nasoală nu e neapărat numărul. Partea nasoală este că ne pleacă din toate domeniile. Constructorii, în Spania. Dentiștii, în Anglia. Agronomii, în Danemarca. Asistenții sociali, în Germania. Medicii, în Franța. Nici ziariștii nu stau pe loc, în afară de noi, că ne place să scriem. Și nici voi nu plecați, că vă place să ne citiți în format hârtie.

Peste 10% din populaţie
Dincolo de miștocăreală, situația este destul de albastră. Ăia 2,4 milioane emigrați reprezintă cel mai mare grup național din toată Europa, mai mare chiar decât celebrii maghrebieni de care se plâng franțujii. Iar 2,4 milioane emigranți înseamnă peste 10% din populația României. Nici măcar turcii nu pleacă de la ei în ritmul nostru. În UE sunt cam 2,3 milioane de turci plecați la muncă, adică 3% din populație. La ei, nici nu se simt cei plecați. De fapt, românii chiar sunt cam peste tot în Europa și în număr mare, încât era aproape inevitabil să nu fim remarcați. La fiecare 14 imigranți, unul e român. Iar dacă îi scoatem din calcul pe cei veniți din lumea a treia, putem să ne lăudăm că unul din cinci imigranți din țările UE este român. Apoi cum să nu le sărim în ochi?

Comparaţie pe lefuri
De ce pleacă românii? De leafă, firește. Dacă aveți de gând să o luați din loc, vă dăm câteva direcții în care puteți merge, pentru a câștiga sensibil mai bine decât aici. Vom vorbi însă doar de leafa personalului calificat, din industrie și servicii. Această categorie este de altfel și cea mai numeroasă în toată Europa. În România, leafa medie înainte de aplicarea impozitelor și contribuțiilor sociale este de 489 de euro. În Slovacia e dublă, dar parcă e cam puțin, nu? În Danemarca, salariul mediu este de 4.360 de euro. Nu ne întrebați ce impozite au și nici cum se spune ”da-ți-mi o pâine” în daneză. Google translate zice că se spune ”give mig brød”, ceea ce sună a engleză pe undeva. Dar cum s-o fi citind acel ”ø”, deja ne depășește. Dacă treceți bariera lingvistică, și Olanda este interesantă, cu leafa medie de 3.816 euro sau Finlanda, cu 3.529 euro. Altfel, merge și Marea Britanie. Leafă mai mică, 3.190 de euro în medie, dar o limbă mult mai ușor de digerat. Sau Franța, cu 2.904 euro. Clasica Spanie este departe în clasament – 2.287 euro, dar tot mult peste noi. A, să nu uităm: în toate țările de care am vorbit, salariul minim este de peste 1.200 de euro, deci chiar n-ai cum să mori de foame. Afară de Spania, unde este de doar 753 euro, dar nu-i rău nici așa. Deci, nu prea avem de ce să ne mirăm că ai noștri pleacă. De altminteri, Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie sunt țările cele mai dorite de cei aflați în căutarea unui loc de muncă.

Îi întinerim
Iar emigrația economică de la noi se potrivește ca șurubul în piuliță cu politicile europene de încurajare a imigrării forței de muncă înalt calificate. Deh, se nasc puțini copii, multe țări au sisteme de învățământ slabe sau cel mult medii, iar populația îmbătrânește continuu. În 2003, speranța de viață în UE înainte de extindere era de aproape 80 de ani, iar sporul natural, diferența dintre născuți și morți, de doar 107.000. Asta, la o populație de jumătate de miliard de oameni. În lipsa imigrării, calculele Occidentului arată că forța de muncă din vechile state UE ar scădea cu o treime până în 2050. Iar fără sângele proaspăt și, mai ales tânăr, adus de imigranți, procentul persoanelor de peste 65 de ani ar ajunge, de la 26% acum, la 58,3% în 2050. Prea mulți pentru orice sistem de pensii. Deci, ei au nevoie de noi, indiferent ce ar zice partidele lor de extremă dreapta, gen UKIP sau Frontul Național. Iar nouă ne crapă măseaua după banii lor. Cererea și oferta, eternele legi economice. În fiecare an, UE mai primește 900.000 de imigranți de prin alte părți. De fapt, din toată Uniunea Europeană, doar Irlanda s-ar descurca fără imigranți. La ei, forța de muncă crește și fără a împrumuta muncitori din altă parte. E singura țară în care un partid care ar spune ”afară cu românii și bulgarii” nu ar fi făcut de râs de ultimul economist cu oarece cunoștințe de demografie.

Întregirea familiei
Bun, dar care este problema dacă românii noștri pleacă afară să muncească? Doar știe toată lumea că în țară nu au unde munci și ar îngroșa rândurile șomerilor. Măcar așa, mai trimit un ban acasă. Corect, și așa au gândit câțiva ani și politicienii noștri. Ducă-s-ar, că decât să iasă lumea în stradă, mai bine muncesc afară și îi hrănesc pe cei rămași. A mers ideea asta câtă vreme românul pleca să care saci de ciment în Spania, iar românca rămânea acasă să crească generația următoare. Doar că din 2011 încoace, cei mai mulți imigranți nu ajung în Franța, Italia, Marea Britanie sau Spania în căutare de muncă, ci pentru reîntregirea familiei. O treime din migranți vin în Spania după bărbatul stabilit deja acolo. Și vin cu cățel și purcel. Cei care pleacă să muncească sunt 28%. Diferența nu pare mare, dar este semnificativă. Acum pleacă familii întregi. Iar asta începe să ne doară economic.

Locuri neocupate
Să explicăm, să fie oleacă mai clar. De rata șomajului a auzit toată lumea. Sunt cei care nu-și găsesc de muncă, deși vor să o facă și sunt capabili să muncească. Mai puțin folosit este alt indicator, cel al slujbelor permanent vacante. Imigrația este maximă acolo unde sunt multe slujbe libere, clar. De-aia cei mai mulți emigranți pleacă spre Germania. Au peste un milion de joburi disponibile permanent. Au și ei șomeri, dar fie nu sunt calificați pentru jobul ăla, fie este prea prost plătit ca să-și bată capul. În Marea Britanie, sunt 660.000 astfel de joburi. Bun, dar joburi libere permanent avem și noi. Culmea, deși ne plângem de șomaj. La momentul la care vorbim, avem 36.000 de locuri de muncă disponibile. Nu par multe, dar sunt. Mai exact, sunt cu 56% mai multe decât în ultimul trimestru din 2012. Adică sunt tot mai multe locuri de muncă neocupate. Iar la noi nu se poate spune că refuză cineva să muncească, pentru că este prost plătit. Marea majoritate suntem prost plătiți, că altfel n-am avea leafa medie de 489 euro. Rămâne deci celălalt motiv: lipsa specialiștilor. Avem tot mai multe joburi libere, pentru că nu mai are cine să le ocupe, că au plecat peste graniță. Asta a devenit marea noastră problemă. Dintr-o sursă sigură de forță de muncă înalt calificată, am ajuns să nu mai avem nici pentru noi. Ceea ce este nasol.

Cerc vicios
Știți prea bine că suntem optimiști din fire și ne place să ajungem la o concluzie veselă. Din păcate, tura asta e cam greu. Cert este că atât timp cât salariile noastre vor fi mici față de restul Europei, specialiștii ne vor pleca în continuare, indiferent câte joburi libere ar fi pentru ei. Aici, e un fel de cerc vicios. Ca să crească lefurile, trebuie ca productivitatea să crească. Un angajat mediu să producă mai mult. Asta înseamnă pe de o parte mai mulți angajați în mediul privat, în sfera productivă, nu la stat. Pe de altă parte, omul are o limită. Un muncitor poate face 10 șaibe pe zi numai cu un burghiu și o pilă. Dacă vrei 20, îl ții mai mult la muncă sau îl înveți să folosească uneltele mai eficient. Dacă vrei 200, cumpără-i strung. Productivitate mare fără investiții masive în capital productiv nu se poate. Investiții fără bani, iar e cam imposibil. Iar bani, capitaliștii noștri nu prea au, că e productivitatea mică. Și s-a închis cercul. Se poate deschide doar cu bani străini. Investiții japoneze, chineze, botswaneze, oricare, numai să fie. Altminteri, lefurile nu vor crește în veci, iar românii vor pleca în continuare.

Soluții demografice și politice
Începem cu o veste bună. În perioada 2011-2012, doar 2.800 de români au emigrat, nu zeci sau sute de mii. Deci, au plecat deja până acum majoritatea celor care aveau de gând să o facă. Vestea proastă e că totuși pleacă. Altă veste proastă e că noi nu existăm în statisticile europene referitoare la imigrare. Adică nu vine mai nimeni la noi. Pleacă puțini, dar vin de o groază de ori mai puțini. Altă veste proastă este că în același interval, populația României a scăzut cu 58.000. Altfel spus, suntem tot mai puțini, îndeosebi pentru că murim mulți. Și asta se va întâmpla în continuare. Româncele nasc primele în toată Uniunea Europeană. Vârsta medie la primul copil este de 25,5 ani. În Irlanda, trece de 29 de ani. Partea proastă e că româncele nasc un copil și se cam opresc. În medie, 1,25 copii de fiecare femeie. În Irlanda, 2,05. Nasc mai târziu, dar mai mult. După cum am mai spus, Irlanda e singura țară din Europa care se poate lipsi de imigranți. Asta și pentru că este țara cu cea mai tânără popualație. 21,6% din irlandezi au sub 14 ani. La noi, procentajul este de 15%, în scădere. Suntem din ce în ce mai bătrâni, din ce în ce mai puțini. Care e soluția? Păi, să devenim o țintă pentru imigranți. Să găsim alții mai amărâți ca noi, cărora lefurile noastre să li se pară mari. Loc este. Cei mai la îndemână sunt, firește, basarabenii. De-ai noștri, nu există probleme de limbă, iar moldovencele sunt faine rău. Mda, doar că apare o mică problemă: basarabenii folosesc România ca trambulină spre Germania. Iau cetățenia, care se acordă foarte simplu, și au și sters-o, nu prea rămân aici. Tinică de la Institutul de Boli Cardiovasculare e unul din puținii specialiști basarabeni rămași aici pe care îi știm. O soluție ar fi ca cetățenia română să se dea mai greu pentru basarabeni. De exemplu, după 10 ani munciți în România. Dar e cam greu pentru un partid politic să-și asume o asemenea decizie, fără să fie acuzat de lipsă de patriotism. Atunci, am putea căuta alți amărâți. Pakistan, Uzbekistan, Kirghistan și alte țări cu nume exotice terminate în ”-stan”. Noi avem un dentist mai închis la nuanță la parter. Pakistanez, paștun sau ceva de genul ăsta. Nu ne-am scos încă dinții la ei, dar dentistul nostru preferat a plecat în Germania.

Leafa medie brută:

• Danemarca – 4.360 euro
• Olanda – 3.816 euro
• Finlanda – 3.529 euro
• Marea Britanie – 3.190 euro
• Franța – 2.904 euro
• Spanie – 2.287 euro
• Slovacia – 978 euro
• România – 489 euro