Sepepiştii blondei din Guvern au terminat Teologia

Pentru că nu ne putem abţine, avem o informaţie hazlie pentru voi. Deunăzi, la vizita ministresei Elena Udrea în târgul Ieşilor, a putut fi observată o scenă desprinsă parcă din filmele în care ar fi putut juca Bruce Lee în rol de preot. Se face că în calitatea sa de ministru în guvernul Boc-Băsescu, Udrea nu are sepepişti. Cel puţin nu încă. La Iaşi, blonda şi-a găsit însă nişte bodyguarzi tare simpatici. În timpul declaraţiilor de presă, pe holurile Palatului Mitropolitan, Udrea a fost în permanenţă flancată de câţiva călugări (sau preoţi, ce or mai fi fost şi ei) care gesticulau de parcă au terminat ieri cursurile la SPP. Deşi au încercat să fie cât mai discreţi, presa nu a putut să nu observe modul în care au pregătit dezertarea blondei şi au încercat încordaţi să îndepărteze, în felul lor creştinesc, pixarii de Udrea. Oamenii bisericii nu au acţionat însă de sutana lor, fiind abil direcţionaţi de doi ochi şi o barbă. Trecând peste astfel de bârfe spirituale, ar mai fi un amănunt care ne-a confirmat încă o dată “iubirea sfântă” dintre înaltele feţe bisericeşti. Se face că taman în aceeaşi zi în care ÎPS Teofan se afişa la teveu cu Udrea în faţa poporului, PF Daniel născoceşte un “text de presă” prin care afirmă sprijinul Bisericii Ortodoxe Române pentru protestatari. Ei, asta da coincidenţă!

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *