Slogan de campanie. Cine vă va convinge?

Dragilor, nu știm dacă știți sau dacă vreți să știți ce eveniment ne așteaptă săptămâna viitoare. Nu, Paștele a fost zilele astea, iar până la Înălțare mai e cale lungă. Până una, alta, ne așteaptă 30 de zile de campanie electorală, în care toate partidele vă vor explica ce multe vor face pentru dumneavoastră în Consiliul Local, uitând că ar fi putut face câte ceva și până acum, iar toți candidații la primărie vă vor povesti ce planuri fantastice au pentru viitorul dumneavoastră. Pe cine veți alege, nu e treaba noastră. Noi doar vă spunem cine candidează și vă vom vorbi oleacă despre cuvintele pe care cei mai importanți dintre ei cred că vă vor ajunge la inimă. Sloganurile de campanie, adică.

10 candidați
Pentru a nu jigni pe nimeni, îi luăm în ordine alfabetică. Veți avea așadar de ales între Viorel Blăjuț – tot independent, Marius Bodea – PNL, Camelia Bogdănici – UNPR, Radu Botez – ALDE, Cristian Cernescu – „Forța Moldova”, Mihai Chirica – PSD, Traian Dobre – PSRo, Petru Movilă – PMP, Andrei Postolache – independent și Anca Preda – tot independent. Au mai fost și alții care au vrut să se înscrie în competiție, dar n-au putut strânge suficiente semnături de susținere. Mă rog, dintre cei din lista de mai sus, unii nu vor lua voturi nici câte semnături de susținere au primit. Și noi am semnat pentru vreo trei, ca să dăm mai multe șanse democrației, dar de votat nu vom putea vota decât unul, normal. De fapt, din 10, doar vreo 4 ar putea conta și despre ei vom vorbi în continuare. Tot alfabetic. Din păcate, sloganurile tuturor acestora par să fi fost alese în timpul unor crize profunde de inspirație.

Cu schimbarea
Directorul aeroportului, Marius Bodea, se prezintă în fața alegătorilor cu sloganul „adevărata schimbare”. Doar că a uitat să ne spună care ar fi fost schimbările false, mai ales că ieșenii, mai conservatori din fire, n-au prea schimbat primarii în ultimii 25 de ani. Tot o „schimbare” a fost și cea din 1996, când a venit la putere Convenția Democrată și nu sunt mulți cei care își aduc cu plăcere aminte de acea schimbare. De fapt, dezamăgire. Chiar liberalii au venit tot cu ideea schimbării și în 2004, pe vremea Alianței D.A., iar în afară de scandaluri, parcă nu ținem minte să se fi întâmplat mare lucru. Deci, care schimbare?

Nonconformist
Independentul Blăjuț a făcut o campanie non-conformistă în 2012, când a fost ales deputat. Are bani, deci își poate susține o campanie și fără să apeleze la banii statului, la o adică. Pe corturile lui scrie că „a venit timpul Iașului”. Din nou, rămânem în ceață. A venit timpul Iașului pentru ce? Dar până acum, al cui timp a fost? Al Sucevei, cumva?

Formulare nefericită
Sloganul ales de primarul în funcție, „un nou început”, este mai degrabă neinspirat. Putem vorbi inclusiv de un pleonasm. Normal că e nou, începutul. Ați auzit undeva de vreun început vechi? Doar de aia e început, ca să fie nou.

Confuzionant
Cu un slogan ciudat vine și independentul Andrei Postolache. El e, simplu, „primarul celor care nu pleacă”. Ideea este bună, ca intenție. Omul se vrea primarul celor care rămân să facă ceva pentru oraș și pentru țară. Doar că acest entuziasm tineresc bine intenționat denotă o oarecare superficialitate. Așa cum este ea acum, legea nu permite votul prin corespondență. Dacă vrei să-ți alegi primarul, trebuie să fii în Iași în ziua de 5 iunie. Deci, să nu fi plecat, pentru că nu ne imaginăm că vin înapoi ieșenii noștri plecați la muncă în străinătate, doar pentru a vota. Să nu fi citit Postolache legea? Oricare dintre candidați ar fi ales, el va fi primarul celor care nu au plecat. Cam ăștia sunt cei care au venit până acum cu un slogan în fața ieșenilor. Mai au timp să-l schimbe, cu ceva mai inspirat. Cu planuri clare nu a venit încă nimeni. Vă ținem la curent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *