Ştefania Bălan, la „Miss Princess of the World”!

Stefania Balan

Stefania Balan

Ştefania Bălan, model al Agenţiei „First Models”, va reprezenta România la „Miss Princess of the World”, după ce Alexandra Onofrei a renunţat din motive personale. Fiind ocupanta locului secund la preselecţie, organizatorii au hotărât ca Ştefania să ne reprezinte la concursul ce va avea loc în Cehia..

“Emoţii sunt din toate direcţiile şi este firesc să fie aşa! Este o reuşită pentru noi, ieşenii, că suntem prezenţi din nou pe scena internaţională. În decurs de două luni, două dintre modelele agenţiei noastre ne-au reprezentat la concursurile Miss Princess of the World şi Best Model of the World. Ştefania se simte onorată de acest titlu şi a fost o surpriză plăcută atât pentru ea cât şi pentru părinţii săi. Timpul a fost foarte scurt pentru repetiţii şi pregătiri, dar atunci când eşti un om echilibrat, ca şi Ştefania, le reuşeşti pe toate”, ne-a spus Alina Nechifor, managerul agenţiei „First Models”.

Ştefania este model de un an de zile, fiind deja imaginea multor firme din Iaşi. Ea va fi prezentă la Praga în finala concursului, alături de alte reprezentante din 60 de ţări din întreaga lume.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *