Tag Archives: director

Pamflet: Cristina Dobre, jurnal directorial

Fostă deputat PDL, Cristina Dobre se află acum în plin directorat interimar al maternităţii „Elena Doamna”. Impresiile sale manageriale, dar şi alte gânduri intime, pot…

Directorul Bulgaru, pescuit de procurori

Şeful APDRP a fost trimis în judecată. În sarcina sa s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte…

Toma de la ApaVital, faraonul din Copou

Ion Toma, directorul general al ApaVital, a administrat investiţii din fonduri UE de peste 180 milioane de euro. Dar grosul abia acum vine: încă 200…